|

Wesley: “Stiu de ce s-a desfiintat FC Vaslui”

Înstiintat de fostii colegi

LA CURENT…Reîntors în campionatul românesc dupa un an si jumatate de “pribegie”, Wesley Lopes da Silva declara ca n-a pierdut în nici un moment legatura cu fostii sai colegi de la FC Vaslui. Cel mai bun marcator strain all-time al Ligii I afirma ca disparitia echipei “galben-verde” era anticipata, date fiind problemele financiare cu care se confrunta clubul în ultimul timp.

Cu toate ca a stat mai bine de un an si jumatate departe de fotbalul din România, fostul capitan al Vasluiului a ramas conectat la tot ce s-a întâmplat în Liga I în ultimul sezon. A recunoscut ca fostii sai colegi de la Vaslui au fost cei care s-au ocupat cu transmiterea ultimelor noutati. “Am vorbit tot timpul cu baietii care au ramas acolo, si asa stiu tot ce ce s-a întâmplat la echipa în ultima perioada.” a declarat Wesley. Acesta a mai afirmat ca finalul de drum la care a ajuns echipa în aceasta vara, era cunoscut mai de mult, pentru ca situatia la club era una dificila de mai multa vreme. ” Ma asteptam sa dispara asa echipa. Am jucat timp de trei ani jumatate acolo, stiu de ce s-a desfiintat, stiu multe lucruri, dar nu pot sa le spun. E pacat ca s-a desfiintat o echipa frumoasa.” Atacantul a dezvaluit si care a fost principalul motiv pentru care a ales sa se întoarca în Liga I, la CSMS Iasi. ” Am multi prieteni la Iasi, printre care si antrenorul echipei. Am mai lucrat cu Lacatus, stiu cum e sa muncesti cu el. Mi-a placut foarte mult, mi-a facut oferta si gata. Îmi era dor de România.” Fostul capitan al “galben-verzilor” a semnat luni contractul cu gruparea din Copou pe o perioada de un an, cu optiunea de prelungire pe înca unul.