TRIST… Profesoara Mariana Asandei, de la Colegiul Agricol “Dimitrie Cantemir” din municipiul Huși s-a stins din viață. Vestea tristă a venit în această dimineață, de la spitalul din Iași, unde cadrul didactic era internat, pentru tratarea unor probleme la inimă. Cuvintele scrise de colegii și foștii elevi ai profesoarei Asandei, îndată după aflarea celor întâmplate, arată că aceasta a fost un dascăl bun, inimos și respectat. “Era încă tânără doamna profesoară Asandei! Eu nici măcar nu știam că e bolnavă. Mereu o vedeam implicată în activități, pentru că era un om foate plăcut. Mereu mi-a fost dragă. Orele cu doamna profesoară erau frumoase, ușoare. Înțelegea felul de a fi al copiilor, îi iubea mult și, chiar dacă uneori era exigentă, o făcea spre binele nostru. M-am reîntors în oraș, după niște ani și am revăzut-o. Aceeași doamnă deosebită, plăcută. M-a felicitat pentru cei doi copii ai mei și mi-a spus o vorbă, care și acum îmi răsună în minte: copiii sunt tot ce avem în lume de preț. Restul, totul trece. Pentru aceste cuvinte și pentru tot ceea ce ne-a învățat cât i-am fost elevi, pentru bunătatea ei, Dumnezeu să o aibă în pază mereu!”, a scris, cu emoție, Andreea Balan, fostă elevă a profesoarei Mariana Asandei.