|

Ziaristii nu mor, ei se odihnesc putin în Rai

A murit Cristian Costin, omul pe care zeci de mii de vasluieni l-au ascultat la Radio Iasi, imediat dupã Revolutie. Cristian Costin. Probabil, cei mai în vârstã îsi mai amintesc de el, de reportajele pe care le fãcea de la Vaslui, o voce plãcutã, o voce “de radio”. Cristi a fost un amãrât de ziarist, ca mine si multi alti “presari” din tara aceasta. Înjurati sau apreciati, detestati sau iubiti de popor. A trãit într-o garsonierã, toatã viata sa, crescându-si cu bucurie si iubire fiica, Andrada, de care a fost mereu mândru. Si-ar fi dorit un apartament, dar nu a avut niciodatã destui bani. Trei oameni într-o garsonierã – Cristi, Violeta si Andrada – pentru cã ziaristii nu-si permit palate, asa cum o fac smecherii zilei. În meseria asta, îti trãiesti viata intens, stiind cã nu vei apuca sã iesi la pensie (asa se spune). Cristi, ca orice om, a avut pãcatele sale. Dar – stiu, cred, am simtit asta în fiecare clipã! – Cristi Costin a fost mereu în slujba oamenilor, a dorit sã prezinte o altã imagine a Vasluiului, cu oamenii sãi muncitori. Acest Vaslui al lui Cristian Costin, vocea de la Antena Satelor, era un judet al celor care îsi doresc schimbarea, al celor care fac ceva pentru cei multi. În timp ce multi din prietenii sãi din perioada lui Ceausescu s-au umplut de bani, cu afaceri, vile si masini scumpe, el si-a vãzut de meserie. A transmis zi si noapte la radio, despre un Vaslui pe care îl iubea. Cristi a murit la spital, dupã ce, timp de o sãptãmânã, nu a mai comunicat cu nimeni, în comã fiind. I-a iertat, cred, pe toti cei care l-au jignit, care l-au umilit, care l-au vorbit de rãu. În fond, soarta noastrã, a ziaristilor, este pecetluitã încã din momentul în care scriem primul reportaj. Rãmâi cu bine, Cristi!