spot_imgspot_img
5.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Ziua Z în scandalul Volkswagen

- Advertisement -

Grupul auto german Volkswagen va prezenta miercuri planul concret de acţiuni şi un calendar de măsuri recuperatorii în privinţa celor 11 milioane de maşini care au fost vândute la nivel global cu software care trişează în privinţa emisiilor.

Miercuri este programată la Berlin o întrunire a reprezentanţilor Volkswagen cu oficiali din ministerul Transporturilor din Germania, la reuniune participând şi reprezentanţi ai Registrelor Auto din statele Uniunii Europene, inclusiv România.

Autorităţile din România vor anunţa, ulterior, ce măsuri vor fi întreprinse de către instituţiile statului român ca urmare a informaţiilor din planul Volkswagen, a anunţat Cristian Bucur, directorul tehnic al RAR, potrivit Adevarul. Grupul german a recunoscut că a instalat softul care manipulează emisiile pe 11 milioane de maşini, dintre care 8 milioane sunt numai în UE.

Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a anunţat săptămâna trecută că autorităţile se vor îndrepta împotriva Volkswagen sau reprezentanţei din România a producătorului pentru recuperarea diferenţelor de bani la timbrul de mediu, scrie adevarul.ro.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/ziua-z-in-scandalul-volkswagen_1804920.html#ixzz3nrtBVYqT
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.