spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Școlile închise, primari și profesori nemulțumiți

- Advertisement -
Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a anunțat că marți, 19 ianuarie, școlile din mediul rural, dar și cele din orașul Murgeni vor rămâne închise. Decizia a stârnit nemulțumiri atât în rândul primarilor din nordul județului, cât și în rândul profesorilor, care nu înțeleg de ce au fost suspendate cursurile și în comunele lor, din moment ce zăpada lipsește aproape cu desăvârșire, drumurile sunt libere, iar temperaturi scăzute vor fi toată iarna, acesta nefiind un argument valid pentru închiderea școlilor. In același timp, unii edili susțin că în timpul zilei au primit informații contradictorii. Dacă la începutul zilei au fost anunțați că rămâne la latitudinea lor deschiderea școlilor, ulterior li s-a trimis un comunicat prin care li s-a impus suspendarea cursurilor. Pe de altă parte, autoritățile susțin că s-au gândit la copii când au luat această decizie. „In mare parte școlile vor rămâne închise, acolo unde se vor deschide, se vor deschide pe responsabilitatea domnilor primari și a domnilor directori de școală”, a declarat prefectul Andrei Puică. Citiți mai multe în ediția de mâine a ziarului Vremea Nouă.
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.