spot_img
spot_img
17.3 C
Vaslui
06-mai-2025

Șoferul ucigaș din Podu Roş, acuzat de omor calificat! Cum s-au scurs minutele fatidice

- Advertisement -

În premieră pentru un şofer, Marian Paşnicu este acuzat de omor calificat, nu de ucidere din culpă. În istoria Iaşului nu a mai existat nicio speţă juridică de acest fel la un accident rutier, au confirmat anchetatori pentru „Ziarul de Iaşi“. Accidentul a avut loc în 13 februarie, în Podu Roş, în urma lui doi soţi dintr-un Logan pierzându-şi viaţa. Procurorul de caz motivează că Paşnicu a fost un pericol în trafic şi înainte de producerea accidentului: a trecut de trei ori pe roşu, cu mare viteză.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au finalizat dosarul tragediei rutiere din cartierul Podu Roş. Anchetatorii ieşeni l-au trimis în judecată pe Claudiu Marian Paşnicu, şoferul care a produs accidentul rutier, punându-l sub acuzare pentru omor calificat şi tentativă la omor calificat.

Din punct de vedere juridic, este pentru prima dată când, la Iaşi, un accident rutier soldat cu pierdere de vieţi omeneşti este încadrat la această infracţiune, toate cazurile similare fiind tratate de justiţie ca ucideri din culpă.

Diferenţa semnificativă dintre cele două infracţiuni este cuantumul de pedeapsă, în cazul omorului calificat pedeapsa fiind între 15 şi 25 de ani, în timp ce pentru ucidere din culpă, atunci când sunt două victime, pedeapsa maximă pe care judecătorul o poate acorda este de 7 ani şi jumătate.

Cum motivează procurorii

Procurorul care a instrumentat acest caz motivează în rechizitoriu că Paşnicu poate fi judecat pentru omor calificat întrucât s-ar face vinovat de această infracţiune sub aspectul intenţiei indirecte. În cazul omorului, intenţia indirectă înseamnă că autorul ştie că fapta sa poate provoca moartea unei persoane şi, deşi nu urmăreşte în mod direct acest lucru, acceptă posibi­litatea provocării decesului.

Încă din începutul motivării sale, pro­curorul de caz din dosarul lui Paşnicu menţionează că majoritatea accidentelor rutiere se produc ca urmare a culpei şoferului, însă, mai spune procurorul, „aceasta nu înseamnă că o anumită cauză, raportat la circumstanţele concrete, nu poate fi analizată în individualitatea sa“.

Raportat la situaţia lui Claudiu Paşnicu, anchetatorii consideră că probele adunate relevă că intenţia indirectă de a comite omor calificat este demonstrată în special de conduita sa anterioară accidentului.

„Aşa cum rezultă din circumstanţele obiective, dar şi din concluziile rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, prin conduita inculpatului, în ansamblul său, pericolul potenţial, generat în mod firesc de încălcarea regulilor de circulaţie, a devenit un pericol iminent. Or, acest aspect are efect, în mod firesc, şi asupra formei de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul, formă de vinovăţie care nu poate rămâne în zona culpei, fie ea şi în forma cea mai gravă“, se arată în rechi­zitoriu.

În acelaşi document, pro­curorul de caz menţionează că intenţia indirectă „este evidentă, în condiţiile în care, analizând comportamentul în trafic al inculpatului se poate observa că acesta s-a bazat pe norocul, pe hazardul, din momentele anterioare“.

Pocurorul menţionează că, în momentele premergătoare accidentului mortal, Claudiu Paşnicu a trecut de trei ori pe culoarea roşie a sema­forului, şi doar norocul a făcut ca el să nu provoace un accident rutier. De asemenea, în ziua accidentului, în mod repetat, Paşnicu mai trecuse cu maşina „pe roşu“, primul moment de acest gen fiind semnalat de un martor, în jurul orei 11.30. Din acest motiv, în opinia acuzării, Paşnicu nu a fost un „participant legitim la traficul rutier“.

Procurorii au refăcut şi traseul periculos al şoferului, din minu­tele premergătoare accidentului. Astfel, la ora 13.02.02, maşina lui Paşnicu intră pe contrasens pe Podul Nicolina, iar 9 secunde mai târziu pătrunde pe culoarea roşie a semaforului în intersecţia Nicoli­na-strada Sălciilor. Ulterior, la 13.02.24 depăşeşte pe contrasens coloana de maşini şi pătrunde pe culoarea roşie a semaforului în intersecţia Şoseaua Nicolina – Şoseaua Tudor Neculai. La 13.07.13 iese din nou dintr-o coloană de maşini şi trece pe culoarea roşie a semaforului prin intersecţia Şcoala nr. 42 – Şoseaua Nicolina. La ora 13.08.52 pă­trunde în intersecţia Nicolina – strada Sălciilor, iar când ajunge la baza podului Nicolina pătrunde pe contrasens şi merge spre Podu Roş. La 13.09.24 pătrunde în mare viteză, venind de pe contrasens şi când culoarea semaforului era roşie, în intersecţia Şoseaua Nicolina – Aleea Rozelor şi intră în coliziune cu autoturismul Dacia Logan condus de soţii Buzea, care au decedat în urma impactului.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/soferul-uciga-din-podu-ros-acuzat-de-omor-calificat-cum-s-au-scurs-minutele-fatidice–156300.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.