spot_imgspot_img
4.8 C
Vaslui
19-apr.-2024

“Mihai Eminescu, o lume dãruitã nouã”

- Advertisement -

Sâmbãtã, 28 ianuarie, de la orele 11.00, la Centrul “Mihai Eminescu” din Bârlad, a avut loc manifestarea „Mihai Eminescu, o lume dãruitã nouã”, din cadrul proiectului educativ „Pro – lectura”, coordonat de prof. Alina Coman de la scoala cu clasele I-VIII nr. 1 “Iorgu Radu”, Bârlad. Partenerii implicati în proiect au fost prof. Daniela Stan, prof. Alexa Mihaela, prof. Simona Balan, prof. Carmelina Barbãlatã, de la Scoala nr. 1 cu clasele I-VIII “Iorgu Radu”, si prof. Octavian Coman, de la Scoala Pogana. La activitate au participat elevi si pãrintii acestora, de la scolile partenere în proiect, precum si cadrele didactice. Scopul proiectului îl constituie „dezvoltarea abilitãtilor de cooperare si comunicare, stimularea interesului pentru lecturã, valorificarea potentialului creativ al elevului.” „Lectura reprezintã calea spre cunoasterea de sine. Fiecare om de geniu apune sub paginile cãrtii, cuvântul în inestimabila lui strãlucire stabileste echilibrul moral al lumii noastre. Prin lecturã ne însusim lumea cu ce are ea mai de pret. În cãrti ne redescoperim sentimentele, asezate undeva într-un colt umbrit de uitare si nepãsare. Existã oare o putere magicã sã le adune? Da, sã revenim la cãrti! Avem datoria moralã sã reconstituim adevãratele repere esentiale ale firii umane.” a precizat prof. Alina Coman, coordonatorul proiectului. Centrul „Mihai Eminescu” din Bârlad este partener în acest proiect educativ. Programul de activitate a constat în prezentarea proiectului si sustinerea unui moment poetic de cãtre elevii implicati în manifestare. Din fondul documentar, pe suport magnetic al Centrului “Mihai Eminescu”, participantii au vizionat un scurt film documentar despre viata si opera lui Mihai Eminescu si un program de auditii. Manifestarea s-a încheiat cu vizitarea Centrului „Mihai Eminescu” pentru cunoasterea patrimoniului, scolarii având si acces sã studieze fondul de carte existent.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.