spot_imgspot_img
12.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

„Ţepele“ pe care le trag românii conaţionalilor din Anglia. „Nu ne bate nimeni la învârteli, oriunde am fi“

- Advertisement -

Mulţi români din Anglia reclamă că s-au înmulţit în ultima perioadă tentativele de fraudă la care apelează conaţionali aflaţi în Regat, pe fondul restricţiilor generate de pandemie. Aproximativ jumătate de milion de români au aplicat până în primele luni ale acestui an pentru statutul de rezident în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, potrivit statista.com, din care mai puţin de o treime locuiesc în Londra, în ciuda Brexitului. Rămânem în continuare a doua minoritate din UK, după polonezi.    Din cauza pandemiei de coronavirus, unii români, dintre cei care n-au apucat sau n-au dorit să se întoarcă în ţară, o parte care a rămas fără locuri de muncă între timp, iar restul care are de când se ştie probleme cu legea, s-au reprofilat şi s-au văzut nevoiţi să treacă de la clasicele „ţepe” cu joburi ori locuri de cazare, la alt gen de escrocherii.    Există site-uri de socializare dedicate celor care pot să pice în plasa unor astfel de persoane, în Anglia, în care se atrage atenţia: „Stimaţi prieteni, nu subestimaţi ţeparii! Ideea acestei pagini este de a mediatiza cât mai bine posibil orice tip de înşelătorie, pentru a-i pune în gardă pe potenţialii noştri compatrioţi naivi, de a nu mai pica atât de uşor în plasa ţeparilor. Nu este o ruşine să iei ţeapă, se mai întâmplă! Nu vă sfiiţi să povestiţi cu lux de amănunte cele întâmplate. Aşa învăţăm unul de la celălalt, cum să ne ferim… Ei sunt inventivi şi în fiecare zi gândesc cum să construiască o nouă ţeapă”, atrage atenţia spre exemplu pagina de Facebook: „Români ţepari în UK”.     Aceeaşi sursă mai menţionează că în perioada aceasta una dintre metode vine sub forma ofertelor de transport către casă: „Cică vă iau de la adresă şi vă aduc la domiciliu, cer avans micuţ, ca să pară credibili şi trimit licenţe (în ceaţă) luate de pe internet”.   Şi nu sunt singurii care trag semnale de alarmă. Un fost jurnalist român care trăieşte de câţiva ani în Londra, vâlceanul Octavian Herţa, a făcut o scurtă analiză a înşelăciunilor care par să aibă mare succes în aceste vremuri printre conaţionalii săi din Anglia, atent la ce se postează pe site-urile de socializare.  A postat comentariile pe pagina sa de socializare, dar şi pe alte site-uri frecventate de românii din Anglia. În urma discuţiilor cu amicii a observat că se caută, spre exemplu, firme deschise până în luna martie ce au avut conturi la anumite bănci.

Citeste mai mult: adev.ro/qaqund

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.