spot_imgspot_img
5.8 C
Vaslui
20-apr.-2024

12.000 de suceveni, aseara, la concertul organizat de PDL in Burdujeni

- Advertisement -

Primarul Ion Lungu, presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, deputatul Ioan Bãlan si ceilalti membri din staff-ul PDL au fost aclamati de miile de oameni care au participat la concert. Pe scenã au evoluat Andrei Leonte, Cãtãlin Josan si trupa VOLTAJ, toti fiind foarte bine primiti de public

12.000 de suceveni au participat, asearã, la concertul organizat de PDL Suceava în cartierul Burdujeni. Evenimentul a fãcut parte din suita de actiuni ale democrat liberalilor organizate în aceastã campanie electoralã si s-a dorit a fi un prilej de a marca finalul campaniei electorale într-o manierã civilizatã, lucru care de altfel a fost o reusitã. Potrivit coordonatorului campaniei electorale a PDL, deputatul Ioan Bãlan, înainte de recitalul celor de la Voltaj, la concertul extraordinar organizat ieri searã în Burdujeni au fost opt mii de persoane pentru ca la momentul de vârf al întregului spectacol numãrul participantilor sã ajungã undeva în jur de 12.000 de persoane.

În zona unde fusese amplasatã scena, adicã lâng sensul giratoriu de la Burdujeni, se strânseserã câteva mii de oameni de la bun început, care veniserã sã vadã cum vor evolua artistii invitati sã concerteze. Tineri si vârtnici, deopotrivã, nu au tinut cont de vântuil care sufla cu putere, cântând alãturi de artistii care au evoluat pe scenã, iar multi altii au preferat sã vadã concertul de la geamurile blocurilor din apropiere sau de la balcoane, profitând de sonorizarea foarte bunã.

Unii tineri se plimbau dintr-o parte în alta, încercând sã gãseascã un loc cât mai potrivit pentru a vedea scena, în vreme ce altii se înghesuiau cât mai aproape de gardurile metalice în speranta cã poate vor reusi sã ajungã la artistii pe care îi asteptau cu nerãbdare si sã le cearã un autograf.

În debut a avut loc un numãr de dansuri, urmat de un recital al lui Ionut Bertea – un copil foarte talentat, interpret de muzicã popularã. Ulterior, a venit pe scenã Andrei Leonte – câstigãtorul primei editii a X-Factor România, cel care mai fusese recent invitat la un alt concert în Burdujeni, când s-a inaugurat Parcul Copilului. Andrei Leonte s-a declarat impresionat de faptul cã este o atmosferã atât de plãcutã, desi vremea era rece, spunând publicului cã i se pare foarte interesant cã pot fi organizate concerte în apropierea unor intersectii importante iar oamenii vin cu plãcere. Un alt artist care a evoluat apoi pe scenã a fost Cãtãlin Josan, acesta având prizã la public si fiind aclamat de multe tinere care asteptau un autograf din partea sa ori a celor de la trupa Voltaj.

Între recitalul lui Cãtãlin Josan si cel al trupei Voltaj, care efectiv a „electrizat” publicul, a avut loc un scurt moment electoral. Astfel, în aplauzele miilor de suceveni au urcat pe scenã primarul Ion Lungu, presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, deputatul Ioan Bãlan, deputatul Sanda Maeria Ardeleanu, senatorul Orest Onofrei, viceprimarii Viorel Seredenciuc si Lucian Harsovschi, dar si candidatul PDL la functia de primar al comunei Adâncata, Viorel Cucu.

Primul care a luat cuvântul a fost Ioan Bãlan care, printre altele, a tinut sã îi roage pe cetãteni sã meargã duminicã la vot si sã sustinã echipa PDL si candidatii acesteia la Primãria Suceava, Consiliul Judetean si Primãria Adâncata.

Urmãtorul discurs, printre cele mai aclamate, a fost cel al primarului Ion Lungu. El a multumit sucevenilor care au venit în numãr mare la acest eveniment, precizând cã a fost fãcut pentru cetãteni si i-a multumit lui Ioan Bãlan, principalul organizator si lui Gheorghe Flutur, principalul sãu colaborator. „Noi, echipa PDL am demonstrat cã suntem oameni seriosi si ne-am tinut de cuvânt. Acest lucru se cunoaste prin însãsi prezenta dumneavoastrã aici iar pentru acest lucru vã multumim”, a declarat Ion Lungu. El a cerut, în uralele publicului, un vot pentru el si pentru echipa sa la Consiliul Local, mentionându-l în echipa sa pe viceprimarul Lucian Harsovschi, din Burdujeni, dar si un vot pentru Gheorghe Flutur si echipa sa de la PDL pentru Consiliul Judetean.

Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur a luat de asemenea cuvântul spunând cã acest concert este o modalitate de a încheia civilizat campania electoralã, o campanie ce a fost dusã cu elegantã de PDL, cerând totodatã publicului sã voteze candidatii PDL pe data de 10 iunie. În final, foarte scurt si plin de umor, senatorul Orest Onofrei a spus miilor de oameni veniti la concert ca atunci când vor merge duminicã la vot sã îi sustinã pe Ion Lungu si Gheorghe Flutur „mai sus de locul doi”, dupã cum este titlul unei melodii a trupei Voltaj. Discursurile oamenilor politici de la PDL Suceava au fost bine primite de public, fiind rãsplãtite cu aplauze si urale. Concertul extraordinar al trupei Voltaj a început pe la ora 19 si s-a încheiat aproape de ora 21.30, stârnind valuri de aplauze, miile de suceveni fredonând minute în sir hit-urile binecunoscutei trupe.

www.obiectivdesuceava.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

140 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.