spot_img
spot_img
17.5 C
Vaslui
05-iul.-2025

15 localităţi din sudul ţării nu au energie electrică

- Advertisement -

Un număr de 15 localităţi din sudul ţării, dintr-un total de 24 câte erau cu o zi în urmă, au rămas debranşate de la sistemul de distribuţie al energiei electrice în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Purtătorul de cuvânt al CEZ Distribuţie, Angelica Barbu, a declarat duminică pentru AGERPRES că 10 dintre acestea se află în judeţul Argeş (în zona Căldăraru, Negraşi, Popeşti, Râca, Izvoru, Recea, Cocu, Cuca, Ciomăgeşti, Cotmeana), patru în Teleorman (în zona Tătărăştii de Sus, Udupu, Dobreni, Negreni) şi una în Vâlcea (în zona Dăniceni).

„Echipele noastre de intervenţie acţionează pentru remedierea avariilor produse de vânt şi zăpadă. În cel mai scurt timp consumatorii casnici vor fi reconectaţi la liniile electrice de joasă tensiune”, a precizat Barbu.

Potrivit sursei citate, au mai rămas nefuncţionale în întregime patru linii electrice aeriene de medie tensiune şi parţial 14 linii electrice aeriene de medie tensiune.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.