Cedarea Ardealului de Nord
ISTORIE… Modernizarea Europei, dupã rãzboaiele napoleoniene, a inclus si o revolutie economicã si socialã apreciabilã în Transilvania. Se contureazã o tot mai accentuatã intelectualitate, urmasii celor care scriseserã „Supplex libellus valachorum” sunt tot mai numerosi si pãtrund în institutiile superioare de învãtãmânt din întreg Imperiu, Blajul rãmânând în continuare principalul centru cultural. Aici se afla sediul Bisericii Unite cu Roma, un seminar cu profesori instruiti la Roma si la Viena si o bibliotecã foarte importantã. În rafturile acesteia se gãsea si o lucrare de bazã a lui Dimitrie Cantemir, istoria româno-moldo-vlahilor, care a stat la baza teoriilor latiniste si a celor privind originea romanã a românilor.
Dan RAVARU
În 1848, începând de la Paris, un val de revolutii democratice cuprinde întreaga Europã. Francezii rãstoarnã monarhia, locuitorii statelor germanice si cei din Italia doresc unificare, iar în Imperiul habsurgic se dezvoltã atât miscãri anti-monarhice, cât si miscãri nationale. În aceste împrejurãri, maghiarii receptivi la ideile noi si având în frunte conducãtori remarcabili, în primul rând pe Kossuth, vor sã se elibereze de sub monarhia austriacã a habsburgilor si sã formeze un stat maghiar si independent. Ideile lor erau progresiste, liberale, salutate de revolutionarii din alte tãri europene, dar ungurii fãceau abstractie într-un mod uimitor de celelalte natiuni de pe teritoriul pe care îl considerau al lor si nici nu le trecea prin minte faptul cã, asemenea lor, si românii, slovacii, croatii, ucrainienii, ar dori si ei sã fie independenti. Deci, pe de o parte progresisti, pe de altã parte asupritori ai altor nationalitãti. Între altele, în ceea ce priveste direct pe români, doreau imediat unirea Transilvaniei cu restul Ungariei. Se creeazã o stare de confuzie generalã. Ungurii luptã cu austriecii, ajutati si de revolutionari polonezi, condusi de generalul Bem si, totodatã, comit adevãrate masacre în rândul românilor, în primul rând. Sunt masacrele care le-au precedat pe cele din 1918 si 1940. Românii se adunã si ei pe 5 mai la Blaj, pe Câmpia Libertãtii, proclamând drepturile românilor ca egale cu cele ale maghiarilor. La Adunarea de la Blaj au participat si fruntasi ai românilor din alte provincii, ceea ce a contribuit o premisã a Unirii de mai târziu. Ungurii resping toate punctele de vedere ale românilor si represiunile se dezlãntuie cu mare cruzime asupra românilor, sasilor si, în alte zone, asupra croatilor. În acest moment istoric din rândul românilor se ivesc douã personalitãti de seamã. În primul rând, Avram Iancu, cel care însotit de o parte din participantii Adunãrii de la Blaj, se retrage în Muntii Apuseni si cu locuitorii de acolo, cunoscuti sub numele de moti, organizeazã rezistenta româneascã împotriva maghiarilor. A rãmas legendarã reactia sa dupã terminarea adunãrii de la Blaj: „Vom face dreptate ca Horia cu lancea”. Cealaltã personalitate, Andrei Saguna, aromân de origine, reuseste sã reînfiinteze o mitropolie ortodoxã a românilor si sã creeze un climat de colaborare cu autoritãtile austriece. Luptele din Muntii Apuseni sunt deosebit de aprige, desi motii nu aveau nici pregãtirea militarã, nici armamentul necesar. Drept comandant, erau de multe ori elevii de la Seminarul din Blaj. De aceea, un comandant maghiar, Hatvany va spune: „dracu’ sã lupte cu popii!”. Urmãrile acestor evenimente nu au fost din cele mai favorabile pentru români. S-a anulat, totusi, unirea Transilvaniei cu Ungaria. Au fost obtinute unele drepturi electorale si unele scutiri, toate acestea fiind prea putin fatã de jertfele românesti.
„Pentru români, soarele rãsare la Bucuresti”
Anul 1866 va aduce, însã, o schimbare majorã si de data aceasta numai în rãu pentru români. Prusia continua lupta pentru unificarea Germaniei si intrã, astfel, în conflict cu Austria habsburgicã, care ar fi dorit fãrãmitarea în continuare a germanilor. Se ajunge la rãzboi si are loc bãtãlia decisivã de la Koeniggraetz (nume pronuntat de români <câine cret>, asa cum apare în cântecele populare), localitate numitã în limba cehã Sadova. Armata austriacã este pur si simplu zdrobitã, habsburgii trebuie sã-si recunoascã înfrângerea si sã accepte o capitulare rusinoasã. În aceste conditii, Viena îsi dã seama cã nu va mai putea sã stãpâneascã multimea de natiuni din imperiu si atunci încheie o întelegere cu ungurii cu fostii revolutionari, dusmani înainte si sã formeze, astfel statul austro-ungar, împãratul de la Viena fiind si rege al Ungariei, devenitã din nou regat. Ungaria astfel proclamatã era locuitã numai în proportie de 40% de maghiari, restul locuitorilor, fiind români, germani, ucrainieni, slovaci, croati, sârbi. Lupta românilor pentru independentã si unire cu România (ziarul „Tribuna” din Sibiu avea pe frontispiciu „pentru români, soarele rãsare la Bucuresti”) capãtã noi forme organizatorice, dezvoltate cel mai mult pe plan intelectual. În 1822, este redactatã o lucrare fundamentalã pentru dorintele nationale, intitulatã „Memorandum” si adresatã Curtii de la Viena. De acolo, însã, textul este trimis ungurilor la Cluj, care îl vor respinge si vor trece la represiuni. Arestarea autorilor a avut, însã, un mare rãsunet pe plan international, atrãgând atentia asupra drepturilor românilor transilvãneni si generând proteste în sprijinul acestora. Acum este întemeiat si consolidat din ce în ce mai mult pe parcurs Partidul National Român, care, cu toate piedicile puse, reuseste sã pãtrundã în Parlamentul de la Budapesta. O serie de societãti culturale, având si rol social, în frunte cu Astra, ridicã nivelul politic si social al românilor transilvãneni. Pe plan intelectual, însã, îsi desfãsoarã mari dispute privind drepturile românilor în legãturã cu vechimea si numãrul lor în Transilvania. În privinta numãrului, istoricii si geografii maghiari încearcã mereu sã falsifice realitatea, însã, datele din teren îi contraziceau mereu. Pe plan istoric, ungurii sustin teoriile lui Roesler, conform cãrora românii s-ar fi format ca popor în sudul Dunãrii, de unde ar emigra în Transilvania. Teoriile acestea au fost usor de combãtut, totusi, ungurii le dezgroapã mereu încercând sã justifice convingerea lor cã Transilvania ar apartine Ungariei. În 1914, un foc de armã de la Sarajevo va constitui pretextul pentru începerea celui dintâi rãzboi mondial. Urmãrile acestuia se cunosc acum pe deplin. Printre altele, ungurii si-au pierdut orice rol dominant în zonã, o parte din ei au aderat la doctrinele bolsevice, încercând sã constituie o republicã sovieticã maghiarã, cu o foarte scurtã existentã datoritã, în primul rând, interventiei românesti. În vara anului 1919, pe 4 august, trupele române ocupã Budapesta si, de acum încolo, relatiile româno-maghiare vor lua alt curs.
