National
„Azi dimineață, a mai murit un băiețel pe Pirita. Avea 3 luni și jumătate, părinți minori.
Mamă fără acte, tatăl nerecunoscut. Totuși a fost lăsat din spital acasă, deși bunica maternă (singura care putea legal să-şi asume responsabilitatea) e închisă. Din toate motivele de mai sus, copilul va avea mai întâi un certificat de deces, iar apoi unul de naștere.
Înmormântarea lui Adonis, celălalt bebeluș decedat ( 7 luni) a fost parte dintr-un coșmar, ca și probabil viața lui.
Mamă, care săvârșește o pedeapsă pentru furt, a fost condusă la cimitir de trei echipaje de poliție. Avea cătușe și nu a avut voie să se apropie de ceilalți doi copii (8 și 9 ani). Asta, în timp ce protecția copilului său asistenta socială, au lipsit. Tatăl a avut nevoie de ajutor cu tot ce a însemnat înmormântarea copilului lui, pentru că retardul social în care trăiește, este o condamnare la neputință.
Anul trecut, tot în ianuarie, au mai murit doi copii sub un an. Și dacă ar fi să fac o listă, din ce povestesc oamenii, din fiecare familie a murit, de-a lungul timpului, câte un copil – în unele chiar doi. Toți, în primii ani de viață.
Tot ce s-a întâmplat în zilele care au trecut, e un iad. Unul dintre copii a zis azi că „poate o să ne ducă diavolul pe toți”.
S-ar putea.
În numele Asociației Pirita Children, voi scrie toată povestea sub forma unui studiu de caz și voi sesiza mai multe instituții, care au responsabilitatea de a proteja copiii vulnerabili.
Dacă vreți să vă alăturați acestui demers, am nevoie de multă susținere.
Aş vrea să obțin, în final, implicarea instituțiilor de la nivel local și național, într-un program concret, zilnic și direct în comunitate, pentru mamele care au copii 0-3 ani și un alt program concret, zilnic și direct în comunitate pentru prevenirea sarcinilor la adolescente.
Trăim într-o țară europeană care nu e în război. Și totuși, la marginea orașului, trăiesc 130 de copii, în colibe improvizate, fără curent, fără apă, a căror părinți muncesc pe rampă de gunoi a orașului, cu calul și căruță, fix că în evul mediu”. … https://www.bzi.ro/2-bebelusi-morti-in-baia-mare-in-zona-pirita-mama-si-bunica-dupa-gratii-4102616?utm_source=website&utm_medium=ultima-ora-index