DIN SUFLET… 400 de copii din Huși și zona arondată se bucură în aceste zile de clipe frumoase petrecute împreună, în cadrul Taberei «Copilărie și Credință!» Evenimentul se află la a doua ediție și este organizat de Episcopia Hușilor, în colaborare cu Asociația Filantropia Ortodoxă Huși, dar și „Joy Camps România”, coordonator Rugină Dumitru Marian. Nu lipsesc nici voluntarii inimoși ai Asociației „Filantropia Ortodoxă”, coordonați de preotul prof. Marian Coman. Activitățile au fost programate pe parcursul a trei zile, de pe 28 până pe 30 august, când un foc de tabără va marca încheierea acestei bucurii pe care copiii participanți o trăiesc împreună. S-au jucat, au dansat, au fost creativi, plini de bună-dispoziție și au participat la Sfânta Liturghie – toate aceste lucruri au sădit în inimile lor valori durabile, care cu siguranță îi vor ajuta pe viitor. Trebuie spus că astăzi, în ultima zi a Taberei, activitățile se vor desfășura în parcul de la „Cuza Vodă”, unde vor fi atelierele în care toți copiii își vor pune creativitatea la încercare.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.