5.000 de musulmani se vor ruga pe Stadionul Dinamo
Cinci mii de musulmani din toată ţara se vor ruga marţi împreună pe stadionul Dinamo din Bucureşti. Întrunirea credincioşilor vine la o zi după încheierea Ramadanului, perioadă de curăţare a sufletului şi a trupului.
Sunt aşteptaţi la întrunire turci, tătari, pakistanezi şi arabi din toată ţara. Oamenii vin să sărbătorească încheierea Ramadanului.
Timp de aproximativ 30 de zile, musulmanii adulţi trebuie să postească din zori până după apusul soarelui. Aceasta înseamnă abstinenţa de la mâncare, băutură, fumat şi relatii sexuale, în intervalul menţionat. Călătorii, femeile gravide, femeile care alăptează şi bolnavii pot amâna postul, urmând să-l ţină ulterior. În acesată lună, considerată a iertării şi a milei, musulmanii nu trebuie să mintă, să jignească, să blesteme.
După post vine o perioadă de bucurie de trei zile în care se mâncă şi foarte multe dulciuri.
REALITATEA.NET