53.000 de vasluieni primesc salariul minim pe economie. Pentru ei, anul acesta nu va veni Mos Crãciun. Acest venit va fi înghetat la valoarea de 2.574 lei
DECIZIE…Stabilit, anul acesta, la 4.050 de lei brut, salariul minim pe economie ar fi trebuit sã fie majorat, anul viitor, cu cel putin valoarea inflatiei. Guvernantii dau o loviturã grea salariatilor vasluieni din privat plãtiti cu salariul minim pe economie si anuntã înghetarea acestuia la valoarea de anul acesta. La nivelul judetului Vaslui, din cei peste 58.715 de salariati din privat, 91% sunt plãtiti cu minimul pe economie. Decizia a fost explicatã si prin faptul cã, pentru anul viitor, salariile în sectorul public sunt plafonate, iar valoarea salariului minim stã la baza calculului salarial, astfel cã orice modificare poate avea efecte care se bat cap în cap cu plafonarea. De partea cealaltã, vicepresedintele Comisiei Europene spune cã o posibilã înghetare a salariului minim ar putea fi consideratã o încãlcare a dreptului UE, în conditiile în care tara noastrã a transpus în legislatia nationalã directiva europeanã privind salariul minim. În plus, dacã nu va fi respectatã aceastã directivã, România ar putea risca sã fie sanctionatã. În acelasi timp, angajatorii vasluieni spun cã o asemenea mãsurã ar veni si în sprijinul lor si le-ar da o posibilitate în plus sã nu fie nevoiti sã reducã personalul sau chiar sã închidã afacerile pe care le conduc. „Salariul minim pe economie, net, nu este o sumã foarte mare pentru un salariat. Acesta depãseste putin 2.500 de lei. Majorarea lui ar aduce un efort financiar în plus angajatorului, nevoit sã dea si mai multi bani la stat. Dacã stãm bine si ne gândim, din 4.050 de lei brut, salariatul ia putin peste jumãtate, restul înseamnã taxe si impozite. Punem la socotealã si faptul cã, de anul viitor se discutã sã disparã si acel plafon de 300 de lei neimpozabili, deci atunci angajatul va lua si mai putini bani. Pânã la urmã, de câstigat din valoarea salariului minim pe economie au de câstigat doar bugetarii, în conditiile în care acest salariu stã la baza calculului salarial”, spun antreprenorii vasluieni.
În România se considerã cã o persoanã trãieste decent dacã are un venit de 4.200 de lei. Pentru un copil, traiul decent înseamnã sã aibã la dispozitie un buget de 2.100 de lei. La un calcul simplu, într-o familie cu doi copii cum sunt multe în România, ar trebui ca sotii sã aibã un venit împreunã de 12.600 de lei. Dacã acestia ar fi bugetari, atunci se poate spune cã acea familie este una fericitã, fiindcã un bugetar în judetul Vaslui câstigã în jur de 6.200 de lei. Dacã cei doi soti însã lucreazã în privat, lucrurile se înrãutãtesc, fiindcã salariul mediu în Vaslui este de 4.199 lei, cu 26% sub media nationalã. Dar sã ne gândim la o familie în care cei doi soti au salariul minim pe economie. Nici la ajutoare nu se calificã, iar cu 5140 de lei, poti creste doi copii la limita sãrãciei. Ideea cã salariul minim pe economie ar creste, i-ar bucura pe cei care câstigã acest venit, însã firmele duc cu greu aceastã povarã. Benefic ar fi pentru stat, dacã ar pune firmele sã plãteascã si mai mult la buget. Dacã ar dori sã se facã dreptate, ar trebui ca pentru salariul minim, fiscalitatea sã fie mult mai micã. Cu reducerea de 300 de lei nu se rezolvã nimic.
Ce spun salariatii vasluieni despre deciziile guvernantilor
Aceastã decizie nu a fost primitã bine nici de salariatii vasluieni, multi dintre ei plãtiti cu salariul minim pe economine. Spun cã deja s-au sãturat de scumpiri si de taxe si impozite mãrite ce le scot din buzunare tot mai multi bani. „Muncesti pe rupte pentru câtiva bani si zilnic primesti vesti de genul cã a mai apãrut o taxã, cã ceva s-a mai scumpit sau cã trebuie sã strângem si mai mult cureaua. Acum si asta cu salariul minim. Pânã la urmã, nu ne umplea de bani, ci doar primeai în plus câtiva lei acolo cu care sã-ti mai acoperi din cheltuieli si cam atât. În schimb, când e vorba de ei, cei de la vârful tãrii, nu am auzit de niciun fel de mãsurã care sã le fie incomodã. Te uiti la cei care au ajuns acum sã ne conducã cum îsi bat joc de noi. L-am auzit pe Nicusor Dan spunând cã vom da si anul viitor bani ucrainienilor, dar nu l-am auzit sã spunã nimic despre românii lui. Pentru ãia se gãsesc bani, tot de la prostii ca noi. Pentru noi, ceilalti, taxe si impozite în plus. Eu cred cã au mare noroc cã românii sunt oameni linistiti si nu fac cum fac altii de prin alte tãri. Sã iasã în stradã si sã se ia cu ei de gât”, spune Ioan G., angajat al unui depozit din municipiul Vaslui.
Ce spune ministrul Finantelor despre majorarea salariului minim pe economie
OPINIE…Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare, spune cã majorarea salariului minim pe economie în 2026 nu este indicatã din punctul de vedere al competitivitãtii economiei, iar discutiile continuã inclusiv cu privire la mentinerea sumei de 300 lei neimpozabile la salariul minim. „E o discutie în momentul de fatã în coalitie pe acest subiect, care nu este încã finalizatã. Din punctul meu de vedere, nu ne permitem sã crestem salariul minim astãzi, si n-ar trebui sã-l crestem. În momentul când vom avea un diagnostic foarte clar în coalitie, vom anunta acest lucru, dar ca si atitudine, ca si directie, acesta este punctul meu de vedere, pentru cã totusi trebuie sã ne gândim un pic si la competitivitatea economiei României”, a spus ministrul Finantelor. Alexandru Nazare spune cã salariul minim a crescut permanent, iar din partea mediului de afaceri au fost foarte multe discutii pe acest subiect si presiunea ar fi si mai mare pe firmele mai mici în contextul fiscal actual. Potrivit calculelor oficiale, din formula de calcul prevãzutã de legislatia în vigoare ar reiesi un salariu minim de 4.325 lei. La un nivel orientativ de 47% din cîstigul salarial mediu brut, suma rezultatã ar fi de 4.319 lei. La nivel orientativ de 50%, salariul minim ar ajunge la 4.595 lei, iar la un nivel orientativ de 52%, ar merge pânã la 4.778 lei.