Sâmbăta neagră: accident după accident în județul Vaslui

GRAV… Startul a fost dat cu un accident petrecut la trecerea de cale ferată de la Crasna și s-a datorat neatenției unui participant la trafic. În urma accidentului un copil de 7 ani a ajuns pe mâna medicilor. A urmat un nou accident, în Muntenii de Jos care, de asemenea, a avut ca victimă o fetiță de numai 6 ani. Apoi, la Bălteni, a avut loc o coliziune între două autoturisme și două femei au avut nevoie de îngrijiri medicale. În urmă cu puțin timp ambulanța afost din nou solicitată să intervină în cazul unui accident petrecut în municipiul Vaslui, suburbia Rediu. Două autoturisme s-au tamponat dar a rezultat o singură victimă, un bărbat care a primit îngrijiri medicale la fața locului apoi a fost transportat la spital. Ultimul apel a venit din comuna Dodești. Un bărbat de 55 de ani a căzut din căruță șI a rămas inconștient. La fața locului a fost trimisă o ambulanță de la Bârlad. Până la venirea salvatorilor victima și-a revenit ca apoi să refuze transportul la spital.