ExternUltima ora

Hugo Chavez conduce în continuare Venezuela, afirmă vicepreşedintele Nicolas Maduro

  • Preşedintele, care a fost supus unei traheotomii şi care este nevoit să utilizeze o canulă ce îl împiedică să vorbească, „a comunicat cu noi prin note scrise şi a trasat direcţii” guvernamentale, a adăugat Maduro, după o reuniune de cinci ore şi jumătate cu şeful statului.
„Ne-a împărtăşit imensa bucurie faţă de faptul că s-a întors la Caracas”, după mai bine de două luni de spitalizare la Havana pentru un cancer, a continuat vicepreşedintele, intervievat în prezenţa mai multor miniştri în holul spitalului militar unde este internat Chavez începând de luni.Guvernul a emis joi seara, pentru prima dată, un mesaj îngrijorător ce anunţă o evoluţie „defavorabilă” a insuficienţei respiratorii de care suferă prepedintele venezuelean, în vârstă de 58 de ani, după a patra operaţie de cancer la care a fost supus pe 11 decembrie.

Publicarea acestui buletin medical foarte pesimist despre starea de sănătate a preşedintelui a acreditat, potrivit unor observatori, teza unui plan guvernamental vizând construirea unei tranziţii progresive în favoarea favoritului său desemnat, Nicolas Maduro.

Chavez l-a desemnat la 8 decembrie pe Maduro ca succesor, în cazul în care se va afla în „incapacitate” de a exercita puterea, ceea ce ar antrena noi alegeri.

Reales în octombrie 2012, şeful statului nu a putut să depună jurământul la data prevăzută, pe 10 ianuarie, dar instanţa supremă a apreciat că poate să o facă mai târziu, când îşi va reveni.

Chavez, care conduce statul începând din 1999, s-a dus pe 10 decembrie la Havana, unde a fost operat a doua zi pentru a patra oară de un cancer diagnosticat în iunie 2011.

Înainte de revenirea-surpriză la Caracas, anunţată într-un mesaj postat pe Twitter care nu a fost însoţit de vreo imagine, Chavez a rămas invizibil şi tăcut timp de două luni, până la difuzarea, pe 14 februarie, de către Guvern, a unei fotografii cu şeful statului pe patul de spital, în Cuba, zâmbind şi înconjurat de fiicele sale.

mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button