ExternUltima ora

Bill Gates, criticat de sud-coreeni pentru lipsă de tact după ce a stat cu mâna în buzunar în faţa preşedintelui ţării

Fondatorul Microsoft, Bill Gates, a fost aspru criticat de presa de la Seul pentru pentru modul în care a salutat-o pe preşedintele Coreii de Sud, Park Geun-hye, prima femeie din istoria tării care ocupă o astfel de functie. Astfel, mai multe ziare sud-coreene au tipărit fotografia care îl arată pe Gates dând mâna cu dna Park Geun-hye, în timp ce îşi ţine cealaltă mână în buzunarul de la pantaloni.

Cele mai importante ziare sud-coreene, printre care JoongAng Ilbo şi Dong-A Ilbo, au postat fotografia pe prima pagină, titrând “Diferenţe culturale sau un act de lipsă de respect?”, “O strângere de mână lipsită de respect? O strângere de mână casual?”

Eticheta are o semnificaţie deosebită în Coreea de Sud, o ţară cu o ierarhie bine determinată, de aceea societatea sud-coreeană este sensibilă la orice posibilă atingere a mândriei sale naţionale.

În cazul dat oamenii sunt împărţiţi în două tabere. Unii cred că se impune o temperare a “gândirii confucianiste”, întrucât aceasta nu este o normă universală, în timp ce alţii cred că diferenţele culturale nu au nicio vină; pur şi simplu Gates a dat dovadă de lipsă de politeţe.

Cancelaria prezidenţială de la Seul nu a dorit să facă niciun comentariu pe acest subiect.

Bill Gates a sosit în data de 22 aprilie în Coreea de Sud într-o vizită de trei zile, însoţind compania TerraPower, care este implicată în dezvoltarea unei noi generaţii de reactoare nucleare.

EVZ.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button