Fostul mare atacant este încrezător în şansele naţionalei României de a lua diseară toate cele trei puncte. „Am presentimentul că învingem Ungaria”, spune „Cami”.
Unul dintre suporterii de lux ai naţionalei României în partida din această seară cu Ungaria va fi Rodion Cămătaru (55 de ani). Fostul atacant al formaţiilor Universitatea Craiova şi Dinamo, care a jucat de 73 de ori în tricoul primei reprezentative a ţării noastre şi a marcat 21 de goluri, va fi prezent în tribunele „Arenei Naţionale” alături de mai mulţi colegi din perioada „Craiovei Maxima”. Cămătaru se arată convins că România va câştiga în faţa Ungariei.
EVZ: Domnule Cămătaru, ce şanse are naţionala României în partida cu Ungaria?
Rodion Cămătaru: Este un meci foarte important. Suntem obligaţi să învingem, pentru că orice alt deznodământ ne răpeşte, practic, orice şansă de a merge la barajul pentru Cupa Mondială. Eu cred că putem obţine victoria. Am eu presentimentul că învingem Ungaria. Chiar l-am sunat pe Piţi zilele trecute şi i-am spus că vom câştiga acest meci!
Şi v-a crezut?
Ei, nu prea îi ardea lui de presentimentele mele. E presiune mare şi pe el, se află, practic, cu securea deasupra capului. Îi va fi foarte greu să continue la națională dacă nu vom câştiga în faţa Ungariei şi vom rata barajul, chiar dacă obiectivul selecţionerului este calificarea la Campionatul European din 2016.
Ca valoare, cum vi se par cele două echipe?
Ca lot, Ungaria pare să aibă jucători mai buni. Sunt destui fotbalişti maghiari care evoluează în campionate puternice ale Europei. Ca echipă, însă, cred că România este superioară. Jocul nostru este mai tehnic, mai combinativ.
Ce părere aveţi despre neconvocarea lui Adrian Mutu?
Din punctul meu de vedere, Mutu este un jucător care poate să facă diferenţa şi ar fi fost util în acest meci. Dar selecţionerul este cel care decide. El ştie cel mai bine de cine are nevoie la echipă.
În septembrie 1981, cu dumneavoastră în echipă, România remiza la Bucureşti, 0-0, cu Ungaria în calificările pentru Mondialul din 1982. Ca importanţă, se aseamănă acea partidă cu cea de acum?
Din câte îmi aduc aminte, şi acel meci era unul decisiv pentru calificarea la Cupa Mondială din Spania. Cu câteva luni în urmă, pierdusem la Budapesta (n.r. – scor 0-1), după un joc nu foarte bun. Am evoluat mult mai bine la Bucureşti, pe fostul „23 August”, cu 70.000 de oameni în tribune, am ratat câteva ocazii bune de gol, dar s-a terminat 0-0 şi am ratat calificarea.
Erau şi atunci speciale meciurile României cu Ungaria?
Ohoo, şi încă cum! Atunci erau orgolii şi mai mari ca acum. Ţin minte că înaintea meciului de la Bucureşti cu Ungaria, generalul Marin Dragnea a venit la Snagov, unde eram în cantonament, şi ne-a băgat în şedinţă. Ne-a spus cât de important este să batem Ungaria şi ne-a cerut să facem tot posibilul să câştigăm acel meci. Din păcate, n-am putut. Ungurii erau atunci mult mai buni decât acum.
Tot astăzi, jurnaliştii români şi cei maghiari au şi ei meciul lor!
Asociaţia Presei Sportive a luat iniţiativa organizării unei partide de fotbal între jurnaliştii români şi cei maghiari! Inedita confruntare va avea loc azi, la ora 12.00, pe un teren situat pe Bulevardul Basarabia, în imediata apropiere a „Arenei Naţionale”. Învingătoarea va fi răsplătită cu trofeul „Iosif Petschovschi Friendly Cup”. Mircea Sandu a fost invitat să dea lovitura de începere. Ultima întâlnire dintre selecţionatele ziariştilor din cele două ţări a avut loc la Budapesta în august 2009, chiar pe stadionul „Ferenc Puskas”, scor 0-0.
Printre jurnaliştii-fotbalişti convocaţi de „directorul-tehnic” Dumitru Graur, preşedintele APS, se numără Adi Dobre (Evenimentul Zilei), Cătălin Oprişan (Antena 1), Cătălin Cîrnu (Radio România Actualităţi), Mihai Toma (Libertatea), Liviu Hagieşteanu (B1 TV), Romeo Chiriac (Sport Magazin) şi Emil Grădinescu (Dolce Sport). Iată lotul Ungariei: Tibor Pietsch şi Istvan Mirko (ambii Nemzeti Sport Online), Tibor Illyes (MTI), Gyorgy Csogor (vidi. hu), Gabor Baricsa (MLSZ.hu), Peter Kibedi şi Tamas Hesz (NSO TV), Jeno Knezy si Gabor Fulop (MTVA).
EVZ.ro