spot_imgspot_img
11.1 C
Vaslui
30-apr.-2024

A intrat cu Toyota în gard din cauza alcoolului!

- Advertisement -

COCALAR MORT … DE BEAT! Ieri dimineatã un tânãr din Bârlad, Valentin V., de 25 de ani, a ajuns cu masina Toyota Sport într-un gard al unei case amãrâte de pe strada Alexandru Vlahutã. Cauza accidentului a fost viteza si alcoolul, deoarece soferul mirosea puternic a alcool si a refuzat recoltarea de probe biologice. ESte posibil ca la volanul masinii care a fost implicatã în accident sã fi fost de fapt o „doamnã”, care si ea era într-o avansatã stare de ebrietate, astfel cã a dispãrut de la locul accidentului! Accidentul nu s-a soldat decât cu pagube materiale, nefiind rãnitã nicio persoanã, însã acesta este doar un noroc chior pentru sofer!

Un sofer prea grãbit a ratat ieri dimineatã devreme, în jurul orelor 4.35, drumul spre casã si a intrat cu masina în gardul unei case de pe strada Alexandru Vlahutã, nr.14. Mai precis, de la Podul Pescãriei spre cartierul Podeni, Valentin V. – care conducea o Toyota Sport cu numãrul VS 10 LUY – a pierdut controlul volanului pe fondul excesului de vitezã si a consumului de alcool si astfel a ajuns în clãdirea respectivã, dãrâmând gardul oamenilor. Iordan Rãducan, care stã în acea casã, ne-a povestit cã sotia sa a auzit o bubuiturã si când a iesit din casã a vãzut doi bãrbati – sau un bãrbat si o femeie -, nu era sigur deoarece era noapte si el era foarte speriat, iar unul dintre ei a plecat grãbit spre cartierul Podeni. Soferul care avea fata plinã de sânge strângea bucãtile din masina împrãstiatã pe drum, deoarece dupã ce a lovit gardul si zidul clãdirii masina a ricosat circa 30 de metri în stradã! La fata locului a fost chemat un echipaj al Politiei Rutiere, care a încercat sã testeze persoana care a spus cã era la volanul masinii, respectiv pe tânãrul Valentin V., cu etilotestul, dar acesta a refuzat categoric sã sufle, refuzând de asemenea si recoltarea probelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. „În cauzã, pe numele soferului s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infractiunii de refuzare a recoltãrii probelor biologice de cãtre o persoanã aflatã la conducerea unui autoturism, faptã prevãzutã de art. 87, al. 5 din OUG 195/2002”, ne-a precizat inspectorul Alina Tonicã, înlocuitorul purtãtorului de cuvânt al IPJ Vaslui.

„Masina mea!”

MISTER! Câtiva taximetristi bârlãdeni ne-au precizat cã masina implicatã în accident circula pe la 4.30, înainte cu câteva momente de producerea acestuia, pe strada Republicii, dinspre Grãdina Publicã spre centru si apoi spre Podul Pescãriei, cu luminile stinse si cu vitezã, iar la volan s-ar fi aflat o femeie! Martorii din zona producerii accidentului au spus cã, la câteva minute dupã producerea accidentului, la fata locului a sosit cu un taxi o femeie în jur de 30 de ani, care era vãdit într-o stare avansatã de ebrietate si care nu s-a lãsat impresionatã de faptul cã tânãrul sofer era plin de sânge, ci a început sã plângã dupã … masinã! „Masina mea, masina mea..”, plângea femeia. Politistii bârlãdeni vor lua în cosiderare toate aspectele aflate si vor scoate la luminã cauza accidentului spectaculos si care ar fi putut fi tragic … dacã nu ar fi avut noroc cu carul soferul (sau soferita?) imprudent(ã).

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.