spot_img
spot_img
19 C
Vaslui
10-iul.-2025

Vor sã scape de litigii

- Advertisement -

PLANURI…Cluburile de fotbal care au litigii la Comisiile FRF sau FIFA cu jucãtori pentru restante financiare nu vor mai primi licenta pentru sezonul urmãtor. Pentru a nu avea probleme în acest sens, conducerea clubului vasluian si-a propus ca în prima jumãtate a anului sã încheie neîntelegerile financiare cu toti jucãtorii cu care se judecã.

„Ne-am propus ca în acest an sã încheiem toate litigiile pe care le avem cu jucãtorii. Mai avem câteva cazuri, pe care le vom solutiona cât mai curând. Nu vrem ca clubul sã mai fie chemat pe la Comisii” a declarat presedintele executiv, Dragos Iftime. În ultimii ani, FC Vaslui a fost printre cele mai citate cluburi de cãtre comisia de licentiere a FRF. Directorul comisiei, Viorel Duru, a explicat care sunt criteriile pentru acordarea de licentã. „Sunt trei tipuri de licentã. Licentã de participare în cupele europene, licentã de participare în Liga I si licentã de participare în Liga a II-a. Indiferent de tipul de licentã din cele trei, noi evaluãm litigiile pe care un club le are si în functie de natura lor, acordãm sau nu licenta respectivã. Pentru Liga I evaluãm datoriile restante din transferuri, datoriile cãtre angajati si obligatiile sociale si fiscale aferente plãtii salariilor” a afirmat Duru.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.