Ofiţerul-proxenet care și-a convins prietena să se prostituieze rămâne după gratii
Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au decis ieri să menţină arestarea preventivă pe numele unui fost angajat al SRI acuzat de trafic de minori.
Cătălin Grierosu a fost condamnat în primă instanţă la patru ani şi jumătate de închisoare cu jexecutare, decizia nefiind definitivă. În rechizitoriul DIICOT prin care Grierosu a fost trimis în judecată se arată că prima fapta a lui Cătălin Grierosu ar fi fost comisă începând cu anul 2009. Atunci, Grierosu ar fi mers la familia Ionelei D. şi s-ar fi prezentat ca fiind poliţist părinţilor acesteia pentru a le câştiga încrederea.
După ce fata a împlinit 16 ani, spun procurorii, Grierosu ar fi întreţinut raporturi sexuale cu ea. Ulterior, cei doi au ajuns să locuiască împreună într-o vilă din Bucium, acolo unde Grierosu ar fi convins-o pe fată să practice videochatul.
Nemulţumit de banii care se câştigau din această activitate, ofiţerul a decis ca fata să practice prostituţia. Poliţistul a închiriat în regim hotelier un apartament de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi a dat anunţuri în ziar. Ştia însă că ar putea fi interceptat aşa că a fost prudent. În doar trei săptămâni, minora ar fi obţinut 12.000 de lei din prostituţie, rămânând însă doar cu câteva sute de lei. Ulterior, fata a fost dusă într-un alt apartament acolo de unde a mai câştigat 15.000 de lei vânzându-şi corpul.
În cel din urmă imobil a fost adusă şi cealaltă victimă a lui Grierosu. Procurorii spun că pe Maria B., a doua victimă, ofiţerul a racolat-o în iarna anului 2011, când avea 14 ani, de la o familie din mediul rural. „Fiind orfană de tată, cu o situaţie materială precară, partea vătămată a fost impresionată de statutul inculpatului, care s-a recomandat că este poliţist în municipiul Iaşi şi a acceptat o relaţie cu acesta. Conform propriei declaraţii, minora a fost de acord să întreţină raporturi sexuale cu inculpatul, fiind virgină până la acel moment”, au mai precizat anchetatorii în rechizitoriu.
Ulterior, minora, cu acceptul mamei, care a avut încredere în poliţistul Grierosu, s-a mutat cu acesta într-un apartament din Iaşi. Fata a ajuns şi ea să practice prostituţia în diferite imobile din oraş.