Acesta a început să fie distribuit asiguraţilor. Pe acest card se va regăsi şi tot istoricul medical al persoanei.
Poşta Română a început de ieri distribuirea cardurilor de sănătate în ţară, în Bucureşti acţiunea fiind demarată încă de vineri. Însă, cu toate că în scurt timp asiguraţii din toate judeţele vor intra în posesia documentului, deocamdată cardul nu poate fi folosit, întrucât medicii de familie nu şi-au procurat aparatele care îl pot activa şi citi.
În Iaşi, de exemplu, medicii de familie încă nu şi-au cumpărat cititoare, şi aşteaptă să vadă care va fi poziţia colegilor de la nivel naţional. „Nu ne-am cumpărat cititoare pentru cabinet şi încă nu ne-au venit pacienţi care să ne anunţe că au primit cardul. Deocamdată nu ştim cum se va proceda“, a spus dr. Liliana B., medic de familie în Iaşi.
Între timp, reprezentanţii Casei Judeţeane de Asigurări de Sănătate (CJAS) se pregătesc să promoveze cardul de sănătate în rândul tuturor furnizorilor de servicii medicale. Conducerea CJAS a precizat că perioada cuprinsă între sfârşitul lunii septembrie şi până la începutul lui noiembrie va fi una de armonizare, în care pacientul va putea beneficia de îngrijiri de specialitate şi fără să prezinte cardul de sănătate.
„Acum a început distribuirea lor de către poştă, iar cele care nu vor fi distribuite asiguraţilor din diferite motive, vor ajunge la reprezentanţii CJAS. Va urma o perioadă în care asiguraţii vor primi aceste carduri, iar noi, în paralel, vom purta discuţii cu medicii de familie pentru ca să-şi achiziţioneze aparatele de citit, dar şi cu ceilalţi furnizori, astfel încât să promovăm folosirea cardului de sănătate“, a spus ec. Robert Dâncă, preşedintele CJAS. Peste câteva luni, toate serviciile medicale vor putea fi realizate pe baza cardului de sănătate.
Documentul va fi activat la cabinetul medicului de familie, asiguratul va primi un cod PIN pe care îl va introduce de fiecare dată când va beneficia de servicii medicale. Pe cardul de sănătate al asiguratului se va regăsi ataşat întregul istoric medical al acestuia.