DeschidereLocal

Vinovatii fãrã vinã – povestea incredibilã a lui Petrut si Sebastian

Cei doi frati din Trohan, victime ale unui sistem falimentar

IRESPONSABILI Sistemul de asistentã socialã din judet e la pãmânt iar acest lucru a fost demonstrat luni de cazul celor doi frati din Trohan. Lesinati de foame pe ulitele satului, acestia au fost adusi cu ambulanta la spitalul din Vaslui. La o zi distantã, factorii care ar fi trebuit sã aibã în vizor situatia copiilor îsi paseazã unul altuia “castanele fierbinti”. De la primãrie se aruncã vina pe pãrinti, de la scoala se aratã cu degetul spre asistenta socialã, medicul de familie vorbeste despre importanta pe care preotul o joacã în rolul unei familii. O harababurã totalã, un joc de ping-pong cu responsabilitatea, din care principalii pierzãtori ies tot victimele sistemului.

Doi copii suferinzi de foame si nici un vinovat. Cam la asta s-ar reduce povestea lui Petrut si Sebastian, doi frati din satul Trohan, care luni au fost adusi adusi cu ambulanta la Vaslui. Motivul? Petrut, cel mai mic dintre ei, a lesinat lângã scoalã, rãpus fiind de foame. De sâmbãtã si pânã luni, copiii n-au mâncat decât un mãr. Au ajuns în aceastã situatie dupã ce tatãl lor a ales sã plece în urmã cu douã sãptãmâni la Focsani pentru a munci la o vie. Lãsati în grija unui vecin, Sebastian si Petrut si-au dat repede seama cã grija pãrinteascã nu se comparã cu nimic în lume. Erau necãjiti si înainte, dovadã fiind adãpostul în care au locuit pânã luni. Cu geamurile sparte si peretii de lut crãpati, cãmãruta nu le-a fost de prea mare ajutor pe timpul iernii. “Gânditi-vã cã asa au stat pe timpul acelor temperaturi scãzute de -30 de grade. Au tãiat din tot ce au prins ca sã punã pe foc, chiar si din acoperis. Nimeni nu s-a interesat de soarta lor.” a declarat un vecin de la o casã mai la vale. La scoalã, sãrãcia în care trãiau era arhicunoscutã. Nu o datã profesorii si colegii lor au pus mânã de la mânã pentru a-i ajuta. “Tot timpul am sãrit în ajutorul lor. Actiuni de tipul ãsta am fãcut întotdeauna. Cum se apropie sãrbãtorile, dar nu numai, ei au tot ce le trebuie, de la alimente, pânã la hãinute. Din banii nostri. Acesti copii sunt extrem de vitregiti de soartã. Nu lipsesc de la scoalã, vor sã învete, dar având în vedere conditiile de acasã, nu prea reusesc.” ne-a declarat Dudescu Elena, diriginta lui Petrut.

Sefa Asistentei Sociale din Gârceni: “Haita de muiere e de vinã”

La serviciul de Asistentã Socialã din cadrul Primãriei Gârceni, ziua de ieri a fost ca oricare alta. Lãcrãmioara Baisan, sefa biroului, spune cã s-a ajuns în situatia respectivã din cauza “haitei de mamã”. “Haita de muiere a luat doi copii cu ea si a plecat acum doi-trei ani. El, sãracul, s-a chinuit cu copiii ãstia doi. L-am ajutat si noi cu ce am putut. I-am mutat alocatiile de pe numele mamei pe numele lui, i-am dat ajutoare. Acum, din ce am înteles si eu, a plecat la muncã în Vrancea si cicã i-ar fi lãsat la mamã, dar asta nu i-a vrut. Sã stiti cã în situatia lor se aflã multe familii în comuna asta. Sunt multi asistati care încaseazã mai multi bani de la stat decât am eu salariu. Se duc si îi beau. A doua lunã dacã nu îi mai dai banii, vin si fac scandal. Asa e lumea aici.” a spus cu nãduf Baisan Lãcrãmioara, sefa serviciului de asistentã socialã din Gârceni.

Medicul din Gârceni: “Eu ceea ce fac, fac pentru principii si pentru Dumnezeu. Pentru oameni, nu”

Comuna Gârceni are, începând cu luna iulie 2013, un nou medic de familie în persoana lui Cohal Ramona. Oriunde în comunã vorbesti despre noul medic, oamenii au numai cuvinte de laudã. “Se implicã foarte mult si ne ajutã de fiecare datã când apelãm la ea. Eu n-am vãzut pânã acum medic în satul ãsta sã meargã în vizite si sã fie asa amabilã cum este doamna Ramona” ne-a declarat tanti Maria, din satul Racova, acolo unde medicul are cabinetul. Cu toate acestea, desi a trecut un an si opt luni de la instalare, aceasta nu cunostea cazul celor doi copii, recunoscând cã nici mãcar nu stia unde locuiesc. Ieri, când am ajuns la locul de domiciliu al bãietilor, medicul de familie al comunei era deja acolo. “Am fost sunatã de cei de la Directia de Sãnãtate Publicã care m-a pus si pe mine în temã cu situatia celor doi frati. Acum, sã fiu sincerã, pe aici n-am mai cãlcat, dar pe cei doi copii îi am înscrisi pe liste. Din câte stiu, n-au probleme de sãnãtate.” a afirmat dr. Cohal. Aceasta este de pãrere cã în ajutorul celor doi copii ar fi trebuit sã se implice mai mult comunitatea localã, inclusiv preotul satului. “ Viata de familie tine de bisericã. Eu cred cã preotul ar trebui sã joace un rol foarte important în consilierea mamei si a tatãlui, în unirea pãrintilor. Eu nu sunt genul sã stau pe scaun, mã zbat, merg prin toatã comuna asta, dar ce fac, fac pentru cã asa am fost educatã, din principii si pentru Dumnezeu. Pentru oameni eu nu fac.” a declarat, surprinzãtor, doctorul de familie din comuna Gârceni.

Directorul DGASPC Vaslui: “Este un caz dramatic” poza Armeanu

Faptul cã s-a ajuns sã se lesine de foame pe ulitele judetului l-a emotionat si pe Ionel Stefãnicã Armeanu, directorul Directiei Generale de Asistentã Socialã si Protectie a Copilului Vaslui. Acesta a afirmat cã cei doi frati vor fi preluati de un asistent maternal. “Este un caz dramatic, pãrinti iresponsabili, mama plecatã cu alti copii, el singur. Pus în imposibilitatea de a face fatã greutãtilor, a abandonat familia, a lãsat copiii si a plecat. În momentul în care copiii sunt bine, vor fi preluati si dati unui asistent maternal, este deja un asistent pregãtit sã îi preia pe amândoi. Facem toate demersurile si pentru ceilalti doi, care sunt la mama, dar despre care nu se stie nimic acum. Sã-i gãsim si sã vedem ce se întâmplã cu ei, e posibil sã fie în aceeasi situatie. Copiii acestia nu vor mai fi în pericol, li se asigurã securitatea si consilierea psihologicã, din cauza lipsei mamei si a conditiilor. Ca pãrinte, nu-mi pot imagina cum sã-ti lasi copiii, sã nu îti pese deloc de ei, chiar daca esti într-o situatie foarte gravã, sã pleci si sã nu anunti pe nimeni. Si sã lesine de foame. Viata le-a fost pusã în pericol.” a declarat directorul DGASPC, Ionel Stefãnicã Armeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button