Pământul unui ieşean s-a plimbat pe hârtie de pe un deal pe altul, până a ajuns să se piardă în ceaţa unei birocraţii aproape imposibil de imaginat. Cu hotărâri definitive şi irevocabile în braţe, Ioan Grecu, fiu de veteran, s-a trezit transformat în minge de ping-pong între Agenţia Domeniilor Statului, Oficiul de Cadastru, primăria comunei Ciurea şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar. „Tata a murit fără pământ. Mama a murit aşteptând să-l primească înapoi. Mai rămâne să mor şi eu şi să las moştenire doar hârtii”, spune acesta. Culmea, şefii tuturor instituţiilor implicate spun că au toată bunăvoinţa cu putinţă, şi că se dau peste cap pentru a soluţiona problema. Povestea lui Ioan Grecu este similară cu cea a altor sute de ieşeni pe care birocraţia, corupţia şi pilele altora îi bagă în mormânt. Sunt exemplul viu al zicalei „Cum să mori cu dreptatea în mână”.
Bunicul lui Ioan Grecu a luptat în primul război mondial. Decorat cu medalia „Bărbăţie şi Credinţă”, a primit după război 3,25 ha de pământ pe dealul Galata. Pe atunci era pustiu, acum sunt blocurile de la marginea oraşului şi vilele de pe Podişului. După al doilea război mondial, terenul a fost confiscat. Faptul că tatăl lui Grecu făcuse războiul cap-coadă, trecând prin Stalingrad şi munţii Tatra, că fusese decorat cu Virtutea Militară şi Ordinul „Mihai Viteazul”, ba fusese distins şi de sovietici, nu a contat. Terenul a ajuns la fosta Întreprindere Agricolă de Stat Bucium, de unde a şi început coşmarul.
Prima lege nu l-a inclus
Prima lege a fondului funciar îi excludea practic de la reîmproprietărire pe cei al căror pământ se afla la IAS. Regimul din timpul preşedintelui Ion Iliescu voia să menţină agricultura de stat. Ca mulţi alţii, Ştefan Grecu a primit acţiuni în loc de pământ. Cu dividende achitate de IAS în vin. După 2000, odată cu apariţia „legii Lupu”, pământul a putut fi cerut înapoi.
Ştefan Grecu murise, aşa că diligenţele au fost făcute de soţia acestuia, Maria. Fiind vorba de acţiuni, ele puteau fi convertite în teren oriunde avea IAS Bucium disponibil. Aşa că terenul a ajuns, pe hârtie, la Ciurea. Asta, abia în 2005, când dreptul de proprietate a fost validat de CJFF, pe teritoriul comunei. „Nu mă interesa unde anume primesc pământul, că e pe Iaşi, că e pe Tomeşti sau Ciurea. E drept, la început era vorba să mi-l dea în Bucium, în spatele casei, pe unde avusese teren bunicul de pe mamă. S-au băgat însă alţii acolo, «specialişti în agricultură». La acea dată, fostul primar din Ciurea mi-a promis că am titlul de proprietate în 30 de zile. Nu-l am nici azi”, spune Ioan Grecu.
