MINUNE…Nu departe de Vaslui, în drum spre Pungesti, la câtiva kilometri, se aflã localitatea Puscasi. De la drumul national trebuie sã vã îndreptati spre sat, pe un drum îngust, dar asfaltat pânã la pãdure. Aici se aflã troita familiei Motãu, unde de zece zile icoana Sfântului Arsenie Boca plânge. “Este lacrima durerii”, a unui popor chinuit, care de la Revolutie a luat calea pribegiei pentru cã în tara lor, asa cum a prevestit si Sfântul Pãrinte înainte de a muri, nu mai este chip sã trãiesti. Acum când previziunile sale se împlinesc, oamenii se roagã la icoana sa care plânge. Adusã de un tânãr din Puscasi, de la mãnãstirea Lainici, icoana a fost pusã în troitã de ziua Sfântului Gheorghe, o troitã ridicatã de familia acestuia în memoria sorei sale care a murit la 14 ani. De câteva zile, aici la Puscasi e un adevãrat pelerinaj. Sute de oameni din toatã tara vin si se roagã la icoanã. Cu totii rãmân uimiti de aceastã minune. Duminicã seara, mai multi preoti au venit sã vadã si ei minunea. Primele sosite au fost mãicutele de la mãnãstirea de lângã Husi, “Schimbarea la Fatã”, apoi staretul de la mãnãstirea Pârvesti. La asfintit, protopopul de Vaslui, pãrintele Adrian Chirvasã a ajuns la icoanã. A cercetat-o, dar nu s-a propuntat. A luat icoana, s-a uitat, a întors-o si pe spate si uluit de minune s-a închinat. A zis doar atât: “Cine crede, vede, cine nu, nu!”
Sute de oameni vin zilnic sã vadã cu ochii lor minunea de la Puscasi. Icoana lui Arsenie Boca adusã de la mãnãstirea Lainici lãcrimeazã. Si acest lucru se întâmplã de zece zile, mai exact de la Sf. Gheorghe, de când icoana a fost pusã în troitã de cãtre Gheorghe Motãu, un pensionar, care acum opt ani a construit aceastã troitã în memoria fetei lui care a murit la 14 ani. “Bãiatul meu lucreazã la firma de transport public din Vaslui. Face si curse speciale, mai ales cu grupuri organizate pe la mãnãstiri. De fiecare datã când pleacã în astfel de pelerinaje pe la mãnãstiri, aduce acasã câte o icoanã. Acum, de la mãnãstirea Lainici, a cumpãrat aceastã icoanã cu Sfântul Arsenie si a adus-o acasã. Am tinut-o în casã, iar de Sfântul Gheorghe am dus-o în troitã si de atunci lãcrimeazã continuu”. “Este lacrima durerii”, spune un duhovnic uluit de cele petrecute la Puscasi. “Parcã nu suntem vrednici sã primim o asa mare minune la noi în judet”, a spus acesta amãrât când a aflat cã pânã duminicã searã niciun preot nu a venit sã cerceteze icoana, desi aceasta lãcrima de zece zile.
Rãspunsul preotului din sat la minunea de la Puscasi
Niciun preot nu venise pânã duminicã seara sã cerceteze icoana. Dupã ce subiectul a fost mediatizat si s-a scris cã niciun preot nu a venit la troitã sã vadã minunea, timid au apãrut si acestia. Dupã mãicutele de la Husi, staretul de la mãnãstirea Pârvesti, a venit , a intrat în incinta troitei si a cercetat icoana fãrã sã o atingã. S-a închinat si a plecat. Nu a adresat multimii, care stãtea la rând, niciun cuvânt. Apoi, cam dupã o orã, a venit protopopul Vasluiului, preotul Adrian Chirvasã. A stat de vorbã cu oamenii din sat si cu Claudiu Motãu, tânãrul care a adus icoana de la mãnãstirea Lainici. Iatã ce a spus acesta dupã întâlnirea cu preotul: “Mã bucur cã au venit si preotii. Protopopul de Vaslui a cercetat cu atentie icoana si s-a convins cã nu umblãm cu prostii. L-am întrebat ce crede, iar acesta mi-a spus cã cine crede, vede, cine nu, nu. Mi-a mai spus cã mâine este o sedintã la Episcopie unde vor decide ce este de fãcut”. Preotul din sat si-a fãcut aparitia, de abia dupã ce protopopul a vãzut icoana, desi pelerinajul a început de douã zile. Acesta le-ar fi spus acum douã zile, prin dascãlul de la bisericã, proprietarilor troitei care l-au chemat, cã nu poate veni si cã, probabil, cei de la Episcopie, de la Husi, vor trimite pe cineva sã cerceteze icoana. “L-am chemat pe preotul din sat si i-am spus cã icoana lãcrimeazã. Mi-a transmis prin dascãl sã iau icoana si s-o duc în casã sã nu o mai tin în troitã. Nu o sã fac acest lucru. Uitati-vã câti oameni sunt aici si se roagã. N-ar fi si pãcat s-o tin ascunsã ? Am înteles de la oamenii din sat cã dascãlul ar fi spus la slujba de duminicã cum cã noi am fi pus mir cu seringa în icoanã. Dar niciunul dintre ei nu a venit sã se uite”, a spus Gheorghe Motãu, mâhnit. “Stiu de ce se fereste preotul din sat sã facã o aghiasmã la troitã. Îi este fricã, fiindcã Arsenie Boca nu este încã declarat sfânt. Dar ce mai conteazã. Arsenie Boca ne aratã prin semne cã a venit timpul sã fie canonizat. Cum sã arate cã este sfânt, decât prin asa semne? De asta este o minune si cred cã icoana trebuie cercetatã. E un semn cã Sfântul Ardealului trebuie canonizat. Mâine, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi fi acolo. Nimeni nu mã poate opri”, a mai spus duhovnicul, care s-a arãtat deranjat de slugãrnicia unor preoti care asteaptã parcã un semnal de la “stãpân”, în loc sã bucure de minunile lui Dumnezeu, care sunt zi de zi.
Puscasul, loc de pelerinaj
Sute de pelerini din toatã tara au venit sã vadã cum icoana Sfântului Ardealului lãcrimeazã. Sunt masini venite din toatã tarã, de la Neamt, Iasi, Vrancea, Suceava, Prahova, Bucuresti, Cluj si nu numai. Stau ore în sir si asteaptã cuminti la rând sã intre în troitã. Nu se strâng bani. Oamenii aduc flori si aprind lumânãri. E o liniste de mormânt. Nu sunt garduri metalice si nici jandarmi care sã ordoneze rândul. Oamenii asteaptã linistiti, pãtrunsi de intensitatea momentului, sã se roage la Arsenie Boca care lãcrimeazã. “Chiar si ieri, pe acea ploaie, lumea a stat la rând. Vin masini de peste tot si le spunem la toti povestea icoanei. De când Veronica, vecina noastrã, a venit la sotie si i-a spus cã icoana lãcrimeazã, am stiut cã e o minune. Sotia mea s-a rugat mult sã ajungã la mormântul Sfântului. A fost cu nora mea, cu nepotii si bãiatul. A ajuns pânã la bisericã si i s-a fãcut rãu, e bolnavã rãu sãraca. Are diabet, boala Parkinson, e hipertensivã si e operatã de douã ori la coloanã. Tare rãu i-a pãrut cã nu a ajuns la mormânt. Iatã cã Sfântul a venit acum în casa noastrã. Mare bucurie si mare dar ne-a fãcut. De asta am rugat pe toti cei care vin sã nu lase niciun ban”, a mai spus Gheorghe Motãu.
Povestea icoanei si a familiei care a adus-o la Puscasi
Povestea troitei si a icoanei e una tulburãtoare. Familia Motãu, dupã ce a iesit la pensie, s-a retras în satul natal, la Puscasi. Se întâmpla acum 10 ani. Au început sã construiascã o casã, iar dupã doi ani de la începerea lucrãrilor au ridicat si troita. “Troita am ridicat-o în amintirea fetitei noastre care s-a stins la 14 ani. Nu a avut nimic si s-a topit în doar câteva zile. A murit din cauza unei septicemii, asa mi s-a spus. Pânã atunci nu a avut nimic. Asa a fost sã fie. Acest lucru se întâmpla în 1990, imediat dupã Revolutie. A fost internatã la doctorul Lupu si în câteva zile s-a stins. Nici acum nu stiu exact ce s-a întâmplat. Atunci nu puteai sã pui multe întrebãri. Când am ridicat troita, am închinat-o în memoria fetitei mele neprihãnite. Timpul a trecut, iar rãnile s-au vindecat. Fratele ei, Claudiu, acum sofer la Transurb (n.r. firma localã de transport public), când merge cu grupuri pe la mãnãstiri, prin tarã, cumpãrã icoane si le pune în troitã. Asa s-a întâmplat si acum. A fost la mãnãstirea Lainici si a cumpãrat icoana cu Sfântul pentru mama lui, ca s-o aibã în casã, fiindcã la sfârsitul lunii martie, anul acesta, bãiatul si nora au plecat cu sotia mea, la Prislop sã-i îndeplineascã un vis, sã ajungã la mormântul Sfântului Ardealului. E bolnavã rãu sotia si vroia sã aibã o alinare. Nu a putut sã ajungã pânã sus la mormânt. Când a ajuns jos, la bisericã, i s-a fãcut rãu. Tare rãu i-a mai pãrut si mult a mai suferit. Dar iatã cã Sfântul i-a ascultat ruga si a venit la noi acasã”, a povestit Gheorghe Motãu. Si amplasamentul troitei a fost o încercare pentru familia Motãu. “ Am vrut sã o facem mai sub pãdure, la drum, sã fie vizibilã. Dar acolo era o crâsmã si sotul meu a zis cã nu se cade. Am hotãrât sã o construim, aici, lângã casa noastrã, chiar lângã gardul vecinei noastre, Veronica. Tot dânsa ne-a dat vestea în dimineata aceea. N-am sã uit aceastã zi niciodatã. Era vineri, imediat dupã Sfântul Ghoerghe, si de dimineatã vecina mea a venit într-un suflet. Mi-a zis cã icoana adusã de Claudiu lãcrimeazã. Nu mi-a venit sã cred. M-am dus si am vãzut minunea. De atunci continuu lãcrimeazã pentru noi si pentru durerea noastrã”, a spus Viorica Motãu, o femeie care a ajuns la 60 de ani doborâtã de boalã. A lucrat la Confectii Vaslui si necazurile parcã s-au tinut scai de ea. Acum nepotii sunt lumina ochilor ei. Se bucurã când îi vede cum se joacã în curtea ei.
Veronica, femeia care a vãzut prima minunea
Veronica Rusu este primul martor al minunii. Troita este amplasatã chiar lângã gardul sãu. În spate, bãiatul a ridicat o casã cu etaj cu care bãtrâna se mândreste. Este totusi tristã cã, de cinci ani, copilul nu a mai venit acasã. Locuieste în casa bãtrâneascã si dacã ar da timpul înapoi si-ar dori ca bãiatul sã nu fi plecat de lângã dânsa si sã fi locuit acolo, mai sãraci, dar împreunã. “Eu obisnuiesc sã merg la vecina mea tot timpul. E bolnavã si o mai ajut. Cã-s singurã si nu am ce face. Copilul meu nu a mai venit acasã de cinci ani, asa cã n-am grija cui sã o port. Munceste în strãinãtate sã-si facã o casã. Si uitati-vã cum stã goalã. Pe aici sunt multe hardughii care stau asa, pãrãsite. Oare pentru ce le mai fac, dacã pe noi ne lasã uitati aici în sat. Si cum vã spuneam, eu am în grijã troita. Seara o încui, dimineata o descui. Vineri, când m-am dus s-o descui, am vãzut cum din ochi curge o lacrimã. M-am dus repede la vecina s-o anunt. Am anuntat si preotul, pe toatã lumea. Mã bucur acum cã aici vine atâta lume. Si dupã cum vedeti lacrimile curg continuu. Am pus un prosop curat dedesubt. Ne-am gândit sã strângem într-o candelã mirul, dar nu avem cum” ne-a povestit bãtrâna. “Aoleu, nu mã mai pozati, cã-s bãtrânã si mã vede lumea cât de urâtã sunt”, a mai spus acesta la vederea aparatului de fotografiat. Sperã cã aceastã întâmplare sã fie un semn si pentru familia sa. Si i-ar dori pe cei apropiati acasã, nu în strãinãtate.
Banii care s-au strâns au fost dati mãicutelor de la mãnãstirea “Schimbarea la Fatã”
CREDINCIOSI…Desi Gheorghe Motãu, cât si fiul sãu Claudiu, le-au spus pelerinilor sã nu lase niciun ban, mai multi credinciosi au pus bani într-o pungã. Tânãrul care a adus icoana le-a dãruit punga cu bani care se strânsese mãicutelor de la o mãnãstire de lângã Husi. “Noi suntem oameni cu credintã si nu am fost de acord ca lumea sã lase bani lângã icoanã. Noi suntem multumim cã de când am fost cu mama la Prislop, la mormânt, chiar dacã aceasta nu a ajuns acolo, decât pânã la bisericã, acum se simte mult mai bine. Noi considerãm cã darul dat de Dumnezeu, prin faptul cã Sfântul a venit la noi acasã este foarte mare. Din acest motiv, toti banii care s-au strâns acolo, într-o pungã le-am dat primelor mãicute care au venit la icoanã. Credeti-mã, nu stiu câti bani s-au strâns si nici nu mã intereseazã. Fac un apel la toti cei care vin aici sã nu lase bani, sã se roage si sã facã fapte bune. Sã facã pomeni la oamenii în suferintã. Asta este multumirea noastrã. Cât despre noi, o sã vedeti ce avem în plan la aceastã troitã. O vom face si mai frumoasã” a mai spus tânãrul Claudiu.
