Premierul Victor Ponta a declarat, într-un interviu pentru Agerpres, că moțiunea de cenzură ar putea fi un lucru într-adevăr folositor dacă se vor dezbate teme importante. Ponta a arătat însă că, dacă acest demers va fi doar un șir de insulte și de acuzații, nu va răspunde la ele.
Victor Ponta spune că, în acest moment, nu există o Opoziție în România, adică o alternativă la Guvernul actual.
”O moțiune de cenzură este întotdeauna un lucru serios sau ar trebui să fie, este instrumentul principal al Opoziției, se depune o dată într-o sesiune parlamentară și cu siguranță că și în această sesiune, chiar dacă s-a anunțat în februarie, după aceea în martie, în aprilie, în mai, până la sfârșitul lui iunie o vor depune. Bazându-mă pe ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă practic în fiecare săptămână și la voturile și din Camera Deputaților și din Senat, majoritatea care susține actualul Guvern este o majoritate stabilă, așa încât cred că moțiunea de cenzură ar putea fi un lucru într-adevăr folositor dacă se vor dezbate niște teme importante”, a precizat premierul.
El a afirmat că, în cazul în care Opoziția va apela doar la insulte și acuzații, în locul unei dezbateri pe lucruri concrete — Cod fiscal, legea achizițiilor—, va refuza să răspundă la acestea.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/victor-ponta-despre-motiunea-de-cenzura-daca-va-fi-un-sir-de-insulte-si-acuzatii-n-o-sa-raspund-l_218251.html