Republica Moldova sărbătoreşte pe 9 mai 70 de ani de la victoria asupra fascismului, aşa cum s-a angajat prin „Hotărârea statelor-membre CSI privind pregătirile pentru sărbătorirea jubileului de 70 de ani de la Biruinţa poporului sovietic în Marele Război pentru Apărarea Patriei”, semnată (din partea Moldovei) pe 5 decembrie 2012, la Aşhabad, de către premierul de atunci al Republicii Moldova, Vlad Filat.[
Republica Moldova nu va fi reprezentată la parada militară de la Moscova de 9 mai
Niciun militar şi niciun oficial al Armatei Naţionale a Moldovei nu participă la parada militară de la Moscova, Chişinăul ignorând invitaţia Rusiei. Nici preşedintele Nicolae Timofti nu va participa la ceremoniile organizate la Moscova. El a anunţat că preferă să marcheze această dată „alături de veteranii din ţară”. Totuşi autorităţile moldovene au aprobat câteva documente vizând această aniversare în care este utilizată terminologia sovietică (de exemplu: „victoria poporului sovietic în Marele Război pentru Apărarea Patriei”). Ziua de 9 mai împarte societatea moldovenească în două părţi aproape egale: unii sărbătoresc „Ziua Victoriei”, alţii – „Ziua Europei”.