IasiMoldovaNationalUltima ora

Crimă într-un cămin studenţesc din Iaşi. Agresorul a dat foc camerei, după atac

Incidentul a avut loc într-o camară a Căminului C4 din Complexul „Tîrguşor Copou” al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, unde luni dimineaţă portarul a văzut fum ieşind pe sub uşa camerei şi a intervenit cu un coleg de-al său.

În cameră au fost descoperiţi doi studenţi care erau înjunghiaţi, ambii fiind în stare foarte gravă, iar la faţa locului au ajuns echipaje de ambulanţă. În cazul unuia dintre tineri, medicii nu au mai putut face nimic întrucât era în stop cardio-respirator, fiind încercate manevre de resuscitare fără succes, astfel că a fost declarat decesul.

„S-a intervenit în cazul a doi tineri cu plăgi înjunghiate multiple. Unul a fost în stop cardio-respirator şi s-au încercat manevre de resuscitare, celălalt a fost tratat pentru şoc hemoragic, este intubat, are leziuni ale căilor aeriene şi se află în sala de operaţie. A suferit leziuni înjunghiate la cap, torace, abdomen, leziune de ficat şi antebraţ”, a declarat, luni, Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD de la Spitalul de Urgenţe „Sfântul Spiridon” din Iaşi, citat de Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Anca Vîjiac, suspectul principal în acest caz este un al student, coleg de cameră cu cei doi tineri, care ar fi încercat apoi să dea foc camerei de cămin, iar incidentul s-a produs pe fondul consumului de alcool.

sursa: http://www.antena3.ro/actualitate/crima-intr-un-camin-studentesc-din-iasi-323317.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button