DOLIU… Rodica Radu, mostenitoarea Conacului Dimachi-Arghiropol, a încetat din viatã zilele trecute, la vârsta de 72 ani. Locuia singurã în casa boiereascã din Gugesti si se lupta de cîtiva ani cu o boalã nemiloasã. „E groaznicã singurãtatea. Am un diabet cumplit, masiv. Mãnânc si slãbesc. Scad câte 5 centrimetri pe lunã în talie. Sunt nevoitã sã strâng toate hainele pe mine, ca sã nu plece. N-am fost grasã niciodatã, dar totusi…”, povestea aceasta în urmã cu câteva sãptãmâni. Rodica Radu a lucrat o viatã întreagã ca muzeograf la Muzeul de Istorie din Iasi. Marea ei dezamãgire a fost cã nu a reusit sã afle mai multe informatii despre strãbunicul ei, profesorul Pericle Arghiropol, cãsãtorit cu o urmasã a familiei Dimachi.
Vremea Nouã vã prezintã astãzi o paginã din istoria României, scrisã la Vaslui, în comuna Botesti. Conacul familiei Dimachi-Arghiropol, situat la circa 30 kilometri de Vaslui, este unul dintre monumetele istorice ale judetului despre care nu se stiu prea multe informatii. A fost retrocedat mostenitoarei Rodica Radu în 1992, care s-a si mutat ulterior în conac. „Pentru mine, acest loc are o valoare incomensurabilã. Aici am copilãrit. Desi nu am avut un loc anume cãruia sã îi spunem “acasã” , pentru cã mama, fãlticineancã, a fãcut niste cursuri de malarie si am stat pe unde i-a dat ei repartizare. Aici e singurul loc de pe lumea asta în care pot sã spun cã sunt acasã”, ne povestea mostenitoarea familiei Dimachi-Arghiropol în urmã cu ceva timp.
Conacul din Gugesti, sediu pentru CAP, liceu sãtesc si grãdinitã
Povestea conacului din Gugesti începe în secolul al XVIII-lea, când marele vornic Nicolae Dimachi si sotia sa, Pulcheria Miclescu, au construit o resedintã de familie, dar si Biserica „Sfântul Nicolae”. Ulterior, o mostenitoare a familiei Dimachi s-a cãsãtorit cu un grec, Pericle Arghiropol, profesor universitar la Facultatea de Drept din Atena. „A fost un moment istoric în care relatia greci-turci era tensionatã si a trebuit sã plece de acolo. Ca sã estompeze eventualele urmãriri ale turcilor, s-a cãsãtorit cu strãbunica mea, varã bunã cu Elena Cuza. Îmi pare nespus de rãu cã nu am reusit sã aflu mai multe despre strãbunicul meu. Nu avem fotografii, nu îi stiu chipul si îmi pare asa de rãu… Am cãutat informatii despre el prin arhive la Vaslui, la Iasi, la Bucuresti, dar nimic. Tot sper cã voi gãsi ceva într-un document, pe o listã de profesori. Trebuie sã gãsesc ceva, pentru cã nu era o familie oarecare”, spunea, cu sperantã, mostenitoarea familiei Dimachi-Arghiropol. Pe vremea comunismului, conacul functiona pe post de sediu al CAP-ului. Însã înainte de asta, în clãdire a functionat un liceu sãtesc cu regim de internat, dar si o grãdinitã.
„Pentru mine a fost groaznic”
În momentul de fatã, clãdirea se aflã într-o stare avansatã de degradare. „Conacul nu arãta asa. Mai avea un nivel si era înconjurat de un zid de incintã, care au fost distruse. Etajul doi s-a dãrâmat la cutremurul acela mare din ’40. Eu sunt bucuroasã cã am mai gãsit mãcar trei cãrãmizi în picioare. Jos, la parter, sunt cinci camere, la etaj tot încã atâtea si la nivelul doi, care a cãzut la cutremur, tot atâtea erau. Nu îmi dau seama dacã o fi avut pereti pictati. Nu am putut sã restaurãm conacul asa cum ne-am fi dorit, pentru cã eu am iesit la pensie în 1999, sotul meu, în 1992. Doar am igienizat, pentru cã nu vã puteti imagina ce am gãsit când am ajuns. Era o mizerie de nedescris. Milioane de sobolani am scos. Care morti, care vii. Bãrbatii cred cã acceptã mai usor o situatie mai grea. Înainte sã ne mutãm, îmi tot spunea: “Ce tot te temi atât? Nu o sã vinã nimeni sã te omoare! “. El râdea. “Fii serioasã, cã s-au schimbat vremurile!”. Din pãcate, acum patru ani, în 2012, sotul meu a fãcut un accident neurologic. Cu cinci sãptãmâni înainte murise si mama. Pentru mine a fost groaznic, îmi îndeplinisem visul vietii mele, acela de a mã muta aici si nu mã puteam bucura de el. Nu mã asteptam sã se întâmple asa ceva”, povestea Rodica Radu.
