NationalUltima ora

„Găozarul” lui Băsescu: Am vrut să înregistrez „marca” la OSIM

Ziaristul Ovidiu Zară, căruia preşedintele ţării i s-a adresat în octombrie 2006 cu apelativul „găozar”, susţine că eticheta pusă de Băsescu i-a dăunat mult iniţial dar, ulterior, l-a ajutat chiar să ajungă consilier local din partea Partidului Conservator la Sectorul 4 al Capitalei, funcţie pe care o are de aproape doi ani şi jumătate.

„Am transformat acest apelativ într-o marcă. Sunt unul dintre cei trei norocoşi care au fost gratulaţi, cu ghilimelele de rigoare, de preşedintele ţării”, a declarat Ovidiu Zară pentru B365.ro, făcând astfel referire la alte două persoane cărora şefii de stat le-au adresat cuvinte „grele”. Este vorba despre fostul şef de stat, Ion Iliescu, care l-a făcut „măi animalule” pe fostul coleg de redacţie (Paul Pârvu) al actualului primar de Constanţa – Radu Mazăre şi despre jurnalista Andreea Pană, de la Antena 1, pe care preşedintele Traian Băsescu a numit-o „ţigancă împuţită”.

Deşi spune că i-a făcut rău acum patru ani eticheta pusă de Băsescu, Zară este de părere că apelativul i-a adus şi avantaje la alegerile locale din 2008. „Acest lucru chiar m-a ajutat în campania electorală. Sloganul meu a fost: Votaţi Zară găozar, consilier local”, a argumentat Ovidiu Zară debutul său în rândul aleşilor din administraţia publică locală.

Marca „găozar” nu poate fi înregistrată pentru că e cuvânt obscen

Ulterior, Ovidiu Zară susţine că a dorit să înregistreze „marca” la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), dar a refuzat pe motiv că „găozar” este un cuvânt obscen. „Toată familia a avut de suferit. Am fost sâcâit de SRI cu ascultatul telefoanelor, soţia a fost urmărită când ducea copilul la şcoală şi chiar mi-au intrat doi indivizi în casă, cu cheie potrivită, întrebând dacă nu cumva la adresa mea locuieşte o altă familie”, rememorează Zară.

De mai bine de doi ani, Zară ocupă postul de consilier local Sector 4, fiind şi membru în comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button