MoldovaSuceava

Protest al şoferilor din Crucea printre gropile de pe DN 17B

Exasperate de starea dezastruoasă în care se află DN 17B, dinspre Vatra Dornei spre judeţul Neamţ, aproximativ 160 de persoane au protestat ieri solicitând începerea de urgenţă a lucrărilor de reabilitare şi modernizare. Acţiunea a avut loc între localităţile Crucea şi Chiril, aproape 80 de maşini circulând timp de două ore pe acest tronson pentru a protesta faţă de starea deplorabilă în care se află drumul. Protestatarii au afişat şi mai multe mesaje prin care şi-au arătat nemulţumirea faţă de starea drumului, dar şi faţă de faptul că nu sunt alocate fonduri pentru lucrările de modernizare, printre care „Valea Bistriţei = Valea Nepăsării” sau „Dar deschideţi poarta/ Gropile mă-nconjor,/ Cântul suflă rece/ Pivoţii mă dor…/ Ce spui tu străine?!/ CNAIR-ul e departe,/ Braţul său prin drumuri/ numai gropi împarte” sau „Uite groapa, bat-o vina, am venit să-mi rup maşina în frumoasa Bucovina – DN 17 B”. Mai mult, unii dintre protestatari au adus cu ei răsaduri pentru a arăta că acestea pot fi plantate în gropile din asfalt. O femeie care a venit cu răsaduri avea şi o pancartă de pe care se putea citi că plantarea plantelor în gropile de pe drum ar putea fi ultima întrebuinţare a DN 17B.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2017-05-06/Protest-al-soferilor-din-Crucea-printre-gropile-de-pe-DN-17B

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button