Exporturile de carne de porc nu vor fi reluate de luna viitoare, aşa cum se lăuda ministrul Agriculturii. Chiar dacă anunţa cu surle şi trâmbiţe că suntem pregătiţi să-i ademenim pe străini cu porcul românesc, Valeriu Tabără îşi retrage brusc promisiunile. Mai mult, îi trage de urechi pe inspectorii ANSVSA, pentru că, spune ministrul, nu-şi fac treaba cum trebuie.
Luna mai ne prinde în aceeaşi situaţie de până acum, cu ferme de porci în paragină şi cu carnea autohtonă în depozitele fermierilor.
„Nu ştiu dacă reuşim să luăm până în mai , nu este vina ministerului, nu este la mine, dar în mod sigur vom face presiuni. Eu aş vrea cît mai repede”, a declarat Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii.
Acum, ministrul se fereşte să mai dea vreo dată exactă de la care carnea românească va ajunge în farfuriile străinilor, iar banii din exporturi, în buzunarele României.
„Încă aştept ca cei care în loc să se apuce să facă politică agricolă trebuie să îşi facă datoria , obiectul, ma refer la ANSVSA, să îşi facă datoria”, a spus Valeriu Tabără.
„Nu am cunostinţă despre aceste reproşuri şi sunt realist, optimist şi consider că ne-am făcut cu prisosinţă datoria. Suntem în graficul pe care ni l-am propus. Ce nu putem noi estima e că intram în proceduri juridice, va fi schimbată o directiva, intra în proceduri juridice ale comisiei , lucruri care nu mai aparţin României”, a declarat Radu Roatiş, preşdintele ANSVSA.
Livrările de carne românească au fost interzise în ţările comunitare din 2003, din cauza pestei porcine. În schimb, mâncăm tot mai multă carne de porc de la străini.
35% din consumul românilor de anul trecut a însemnat carne de porc importată din ţările comunitare, dublu faţă de 2003. Asta în condiţiile în care ţara noastră are potenţialul de a creşte porci şi de a-şi asigura necesarul pentru consumul intern.
REALITATEA.net