Meniuri speciale, de sărbători, la Spitalul Județean de Urgență Vaslui
RĂSFĂŢ… Pentru că sărbătorile de Crăciun înseamnă momente frumoase, dar și mâncăruri pe alese, la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pacienții internați în această perioadă vor avea un meniu special. Chiar dacă nu sunt acasă alături de cei dragi și în jurul mesei pline cu bunătăți, aproximativ 500 de pacienți vor degusta meniul de sărbătoare, pregătit de bucătăresele spitalului. Nici de Anul Nou felurile speciale de mâncare nu vor fi trecute cu vederea.
Masa de prânz a zilelor de Crăciun va cuprinde ciorbă de pasăre, friptură de porc la tavă, rasol de pasăre cu piure de cartofi, iar la cină, mămăliguță cu brânză și smântână, rasol de pasăre și cârnați. In ultima zi din an, pacienții celui mai mare spital din județ vor avea la masa de prânz ciorbă de pasăre dreasă cu smântână, piure de cartofi cu friptură de porc la tavă și salată de varză, iar la cină friptură de pui cu garnitură de fasole verde și un desert. „Vrem să le facem pacienților, care sunt departe de familie, o bucurie cu ocazia acestor sărbători. Dorim să simtă aceste zile deosebite și să se însănătoșească cât mai repede”, ne-a declarat conducerea Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
