Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a revocat Hotărârea nr. 160/2011 de aprobare a Ghidului privind procedura de selecţie a candidaţilor pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), hotărâre care fusese suspendată şi de Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al CSM remis, vineri, AGERPRES, acest act reprezintă „manifestarea responsabilă a CSM de a renunţa, în beneficiul echilibrului şi raţiunii, la un demers vehement contestat de însăşi instituţia în beneficiul căreia Ghidul a fost elaborat”.
„Este absolut necesară adoptarea în regim de urgenţă a unei măsuri de ordin legislativ, sub forma unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului, care să creeze un cadru legal adecvat pentru funcţionarea în condiţii de normalitate a ÎCCJ. Constat cu regret că suntem nevoiţi să reluăm această solicitare transmisă de către CSM Ministerului Justiţiei, anterior aprobării Ghidului contestat, mai exact la 3 martie”, a declarat preşedintele CSM, Horaţius Dumbravă, potrivit comunicatului.
Acesta spune că motivele pentru care Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca reglementarea procedurii să se facă printr-un Ghid au fost, pe de o parte, lipsa de interes manifestată la acea dată de Ministerul Justiţiei în a iniţia o formă de reglementare accelerată, iar, pe de altă parte, urgenţa reclamată de lipsa acută de personal la ÎCCJ.
CSM consideră că situaţia este „una fără precedent pentru sistemul judiciar românesc, având grave consecinţe asupra stabilităţii funcţionale a instanţei supreme din România, creând premisele unei vulnerabilităţi majore la nivelul întregului sistem judiciar”.
„În calitate de preşedinte al Consiliul Superior al Magistraturii solicit implicarea responsabilă a tuturor instituţiilor abilitate în soluţionarea acestei probleme: Guvernul României, în ansamblul său, Ministerul Justiţiei, Comisiile juridice ale celor două camere ale Parlamentului şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a susţinut judecătorul Horaţius Dumbravă.
AGERPRES.ro