EVOCARE…Memoria episcopului care „ne-a salvat de la frivolitatea unei vieti consumate, sub umbrela derutei morale”, asa cum, cu o admiratie indisolubilã, a spus P.S. Ignatie, a fost cinstitã în aceste zile, la Husi. Evocarea marelui ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, care s-a jertfit pentru Episcopia Husilor, asa cum nimeni nu a mai fãcut-o vreodatã, a fost parcã mai sensibilã, mai sincerã si mai sonorã anul acesta, la împlinirea a 69 de ani, de la cumplita sa moarte. Partea frumoasã este cã, la anul, dupã cum a spus P.S. Ignatie, recunostinta pentru tot ceea ce înseamnã personalitatea Preasfintitului Grigorie Leu, se va bucura de un proiect cultural propriu, materializat într-o lucrare care sã cuprindã o colectie a cuvintelor pastorale ale ierarhului, date despre tot ceea ce a fãcut Grigorie Leu, în anii pastoratiei sale, dar si articole despre personalitatea sa.
Fãrã îndoialã cã omagiul atât de cald, adus în acest an Preasfintitului Grigorie Leu, se datoreazã, într-o mare mãsurã, Episcopului Ignatie, care, iatã, nu si-a mãrturisit în van, la ceasul întronizãrii sale, apropierea de suflet a spiritului acestui Martir desãvârsit! Cât de binecuvântatã e Episcopia Husilor, ca sã sadã la un moment dat în bratele unui asemenea OM?! Se întreabã cei care citesc, cu sufletul strâns, despre anii cumpliti în care Grigorie Leu a fost la cârma Episcopiei. Moartea sa, privitã în ochi si sfidatã, a fost exemplul care ar fi trebuit urmat. „Sacrificiul meu nu trebuie plâns, ci doar urmat”, a spus, în ultimele clipe de viatã, Episcopul Grigorie, care stia cã dusmanii tãrii si ai Bisericii, comunistii, îl otrãviserã.
„Ne-a salvat de la indiferenta si de la vidul celor pentru care iubirea de patrie semnificã ceva vetust”
„Episcopul Grigorie Leu a fost miracolul constiintei Episcopiei Husilor si nu numai, care ne-a salvat de la ignoranta unei credinte trãite în manierã mecanicistã, dacã avem în vedere toate cuvântãrile si pastoralele pline de nerv spiritual si national, adresate preotilor si credinciosilor din vremea sa, ne-a salvat de la derapajul curajului în lasitate si fricã, atunci când totul în jurul lui a fost în constrast sfidãtor cu principiile de demnitate si verticalitate spiritualã umanã, ne-a salvat de la vorba ocolitã sau eufemismul atitudinii care se numeste pactizare sau coabitare constientã cu rãul si urâtul moral al comunismului, ne-a salvat de la frivolitatea unei vieti consumate sub umbrela derutei morale, atunci când disidenta antiateistã i-a atras o moarte martiricã vrednicã de asezare în calendar, si în sfârsit, ne-a salvat de la indiferenta si de la vidul celor pentru care iubirea de patrie semnificã ceva vetust si demn de dispretuit, atunci când fiecare firicel de gând, fiecare zvâcniturã a inimii, fiecare globulã a sângelui erau amprentate, în chip constant si luminos, de durerea abisalã pentru patrie”, a scris, într-un mesaj special, dedicat comemorãrii lui Grigorie Leu, P.S. Ignatie al Husilor.
„Vã rog sã luati aminte la vremurile ce trãim”
„Am spus <<ne-a salvat>>, pentru cã icoana lui de autentic mãrturisitor si martir al Bisericii si neamului nostru dãinuie si va dãinui pentru totdeauna. Episcopia Husilor, pe care a iubit-o ca pe lumina ochilor sãi, acum este ceea ce el însusi a voit: sã rãmânã Episcopia, asa cum a spus-o rãspicat pe 25 februarie 1949 în fata membrilor guvernului comunist: <<Îndepãrtati-mã pe mine, dar lãsati Episcopia>>, pecetluindu-si viata, în duh profetic, prin cuvintele <<eu voi muri odatã cu Episcopia>>. De aceea, episcopul Grigorie Leu poate fi numit <<patriarhul alb>> al Husilor, dacã îmi este îngãduitã aceastã tautologie, atâta vreme cât orice patriarh al României poartã vesminte albe, care sunt simbolul puritãtii, al luminii si al integritãtii morale si de credintã. Aceastã sintagmã mi-a venit în minte în momentul în care am citit zilele acestea o evocare a vrednicului de pomenire Bartolomeu Anania al Clujului despre cel care pe nedrept a fost supranumit <<patriarhul rosu>>, patriarhul Justinian Marina. Potretul pe care i-l face ierarhul cãrturar al Clujului patriarhului Justinian, cred cã i se potriveste de minune si Episcopului Grigorie Leu: <<Cei mai multi stiu cã Patriahul Justinian, care a dominat viata bisericeascã timp de aproape treizeci de ani, a fost un conducãtor de mare autoritate, cu staturã dreaptã si bine ziditã, ochi ageri, trãsãturi tari, grai rãspicat, minte ascutitã, vointã de cremene, dârz în întelepciune si întelept în dârzenie, vizionar al vremurilor noi, deschis prefacerilor sociale si credincios traditiilor sfinte, veghetor de zi si noapte, muncitor cu timp si fãrã timp, aspru în cumpãna gândului, prompt în hotãrârea lucidã (…), sclipitor în intuitii. A fost si un geniu al rezolutiei.>> Si pentru a încheia nu cu cuvintele mele, care niciodatã nu vor putea sã toarne în cuvinte personalitatea complexã si de anvergurã duhovniceascã a celui comemorat, vã propun o micã reflectie si avertizare a vrednicului de pomenire episcop Grigorie Leu, rostite cu trei ani înainte de a fi asasinat: <<Vã rog sã luati aminte la vremurile ce trãim. Biserica va avea tãria si preotimea autoritatea moralã pe care o formãm noi cu zelul apostolic ce ne preocupã (…). Sã fim întelepti si prevãzãtori. Sã nu trãim numai pentru bucata de pâine si ambitia lucifericã de astãzi. Ferice de cei ce-si astern o bãtrânete cinstitã si lasã o mostenire sfintitã. Si în viata noastrã clericalã se cere aceastã întelepciune si prevedere acum mai mult ca oricând, cãci nu se stie ce aduce ziua de mâine>>”, a mai spus, cu vizibilã admiratie, P.S. Ignatie, Episcopul Husilor.
