O profesoară de limba şi literatura română de la un liceu din Tulcea a fost reţinută, în urma unei acţiuni a procurorilor şi ofiţerilor de la DGA Tulcea, fiind acuzată că a luat mită diferite sume de bani de la mai trei eleve corigente, pentru a le promova, informează DGA.
Potrivit sursei citate, profesoara este cercetată pentru luare de mită în formă continuată. Aceasta a fost prinsă în flagrant, marţi, iar în urma percheziţiei desfăşurate la ea acasă au fost găsite mai multe plicuri cu bani,l care conţineau sumele de 800 lei şi 500 euro, primite tot marţi, de la trei eleve, în scopul de a le promova la materia limba şi literatura română, la care se aflau în stare de corigenţă. Flagrantul a fost organizat ca urmare a denunţului uneia dintre eleve.
De altfel, din anchetă a reieşit că legătura dintre eleve şi profesoară a fost intermediată de o altă elevă a liceului, faţă de care s-a început urmărirea penală pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, luându-se faţă de aceasta măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, celelalte două eleve care au oferit mită fiind cercetate în stare de libertate.
Profesoara a fost reţinută, marţi, de procurori, iar miercuri a fost prezentată Tribunalului Tulcea cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 29 de zile.
REALITATEA.net