spot_img
spot_img
25.7 C
Vaslui
08-iun.-2025

Wikileaks: Când s-ar fi hotărât Traian Băsescu să condamne comunismul

- Advertisement -

Într-o telegramă a ambasadei SUA de la Bucureşti, din 2006, oficialii americani consemnează momentul când preşedintele Traian Băsescu a condamnat oficial, în plenul Parlamentului, regimul comunist. Citiţi în continuare, în traducerea integrală a telegramei, preluată de la kamikazeonline.ro, care a fost momentul în care s-a decis Traian Băsescu să condamne comunismul şi de ce considerau diplomaţii americani că Mircea Geoană a fost pus, în momentul prezentării raportului comisiei prezidenţiale, într-o situaţie dificilă:

DECL: 12/19/2016
TAGURI: PGOV, PREL, SOCI, RO
SUBIECT: Rupere de trecut: problemele preşedintelui Băsescu – condamnarea oficială a regimului comunist în România
Clasificat de: Consilierul pe probleme politice Ted Tanoue pentru motivele 1.4 (b) şi (d).

1. (C) Sumar: În cadrul unei sesiuni speciale a parlamentului, preşedintele Traian Băsescu a condamnat public regimul comunist care a condus România între 1945 şi 1989 ca fiind „ilegal şi criminal” şi le-a cerut scuze oficial victimelor sale. Evenimentul a fost marcat prin publicarea unui raport despre crimele comise în timpul comunismului, redactat de o comisie prezidenţială condusă de politologul Vladimir Tismăneanu. Evenimentul a fost marcat de numeroase întreruperi provocate de Corneliu Vadim Tudor cu susţinerea tacită a PSD. Analiştii şi publicul susţin că aceasta a fost o mult-aşteptată rupere de trecut într-o ţară care ani la rând după Revoluţia din 1989 a rămas sub influenţa foştilor comunişti. Decizia lui Băsescu de a-şi crea o agendă anticomunistă l-a deranjat pe liderul PSD, Mircea Geoană, pentru că l-a forţat să strângă rândurile în jurul fostului şef al PSD, Ion Iliescu, în loc să adopte o atitudine mai reformistă. Sfârşitul sumarului.

2. (SBU) În săptămâna în care românii au comemorat cea de-a şaptesprezecea aniversare a evenimentelor din decembrie 1989 când a fost răsturnat regimul lui Nicolae Ceauşescu, Traian Băsescu a prezidat o şedintă specială, pe data de 18 decembrie, care a condamnat ferm perioada comunistă din România. Caracterizând epoca comunistă ca fiind „nelegitimă şi criminală”, Băsescu a spus că României i-au fost furaţi cincizeci de ani din istoria modernă de către regimul comunist. El a adăugat că sistemul comunist s-a bazat pe represiune, intimidare, umilire şi corupţie şi le-a cerut scuze oficial victimelor dictaturii comuniste din partea statului român.

3. (SBU) Sesiunea a fost marcată de un raport de 663 de pagini al Comisiei Prezidenţiale pentru Studiul Dictaturii Comuniste în România, creată în aprilie 2006 şi condusă de politologul american de origine română, Vladimir Tismăneanu, şi din comisie au făcut parte scriitori importanţi, istorici şi sociologi, inclusiv mulţi disidenţi din perioada comunistă. Urmărind temele importante ale raportului, Băsescu a făcut o înşiruire a crimelor regimului comunist, inter alia (n.r. printre altele): abandonarea interesului naţional în cedarea controlului României către Uniunea Sovietică în 1945; distrugerea partidelor politice; lichidarea elitelor precomuniste; persecutarea minorităţilor entice, religioase, culturale şi sexuale şi a ţăranilor care s-au opus colectivizării; deportări forţate; reprimării dure după protestele anticomuniste din 1956, 1977 şi 1987; politicile demografice ale lui Ceauşescu; şi masacrarea cetăţenilor în timpul revoluţiei din decembrie 1989.

4. (SBU) Băsescu a prezentat şi câţiva paşi care ar trebui făcuţi în continuare, recomandaţi de comisie, printre care stabilirea unei Zile comemorative şi crearea unui monument naţional pentru victimele represiunii comuniste şi construirea unui Muzeu Naţional al Dictaturii Comuniste. El a convenit că ar trebui anulate sentinţele de condamnare care au la bază decizii politice şi că persoanele care au fost expulzate de regimul comunist să-şi recapete cetăţenia. Băsescu a spus că este de acord cu deschiderea accesului la arhivele din perioada comunistă şi crearea unui manual referitor la aceeaşi perioadă, bazat pe raportul comisiei. Totuşi, Băsescu a refuzat să îndemne Parlamentul să adopte o lege a lustraţiei aşa cum recomandă autorii raportului.

5. (SBU) În raportul comisiei apar şi numele unor foşti lideri comunişti importanţi, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu şi este menţionat şi Ion Iliescu, fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist şi ministru al Tineretului la începutul anilor ’70, ca fiind „un ideolog comunist” de frunte. Iliescu a fost o persoană importantă a tranziţiei de după 1989, fiind preşedinte între 1989-1996 şi 2000-2004 şi a fost fondatorul (iar acum preşedintele de onoare) al Partidului Social Democrat, aflat acum în opoziţie. În raport se mai menţionează că „epoca de aur” din timpul lui Ceauşescu a fost susţinută de un imens aparat de propagandă, care îi cuprindea şi pe „poeţii de curte” Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor – ambii personalităţi importante după 1989 ale politicii româneşti. Păunescu este în prezent senator PSD şi Tudor conduce Partidul România Mare, formaţiune extremistă naţionalistă.

romanialibera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.