spot_img
spot_img
29.5 C
Vaslui
08-iun.-2025

Alba: Toate cele 13 brăţări dacice de aur, expuse în premieră în acelaşi loc, la Muzeul Naţional al Unirii

- Advertisement -

Cele 13 brăţări dacice de aur recuperate până în prezent de statul român vor fi expuse toate, în premieră naţională, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, de ‘Noaptea Muzeelor’, alături de alte artefacte, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Liviu Zgârciu.

Astfel, după ce în anii trecuţi, locuitorii municipiului Alba Iulia au putut admira, în diverse expoziţii, 12 dintre brăţările dacice recuperate în mai multe etape de statul român, de această dată, la doar câteva zile după aducerea în ţară a celei de-a 13-a, vor fi expuse în acelaşi loc toate piesele de aur.

Nu vor lipsi nici restul artefactelor recuperate, săptămâna trecută, din Germania de autorităţile române, respectiv cele 229 de monede antice din aur şi argint şi perechea de scuturi din fier, mai exact umbo-uri de scut realizate din tablă de fier prin prelucrare în tehnica au repousse, prin batere la cald, având fiecare o greutate de circa 1,5 kilograme. Spectaculoase sunt şi reprezentările de pe ele, pe unul dintre acestea fiind înfăţişat un zimbru, iar pe cealaltă un grifon, fiind vorba despre rarităţi din repertoriul armamentului dacic, a subliniat Liviu Zgârciu.

Prezentarea tezaurului dacic va fi făcută chiar de un dac, întruchipat de arheologul George Bounegru, care va completa ineditul evenimentului intitulat sugestiv ‘Noaptea Muzeelor. Noaptea în care istoria prinde viaţă’.

Iniţial, s-a crezut că a existat un singur tezaur descoperit şi traficat pe piaţa neagră internaţională, constituit din 15 brăţări spiralice de aur, pe care braconierii le-au sustras, între 1998 şi 2001, de la Sarmizegetusa Regia. Ulterior, pe măsură ce statul român a reuşit să identifice şi să recupereze 12 brăţări dacice, experţii au ajuns la concluzia că există cel puţin cinci astfel de tezaure, iar numărul total al spiralelor este de 24.

Primul tezaur este format din zece spirale, al doilea format din cinci brăţări, iar al treilea conţine două spirale şi monede. Un alt tezaur este constituit numai din monede de aur.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.