spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
11.9 C
Vaslui
15-mai-2025

Boagiu: Trenul va face două ore între Bucureşti şi Predeal din noiembrie 2011

- Advertisement -

Reabilitarea tronsonului de cale ferată Câmpina – Predeal se va finaliza pe 29 noiembrie 2011, urmând ca drumul cu trenul de la Bucureşti la Predeal să fie parcurs în doar două ore, a declarat vineri ministrul transporturilor, Anca Boagiu, care a inspectat şantierul acestei lucrări.

„Începând cu 29 noiembrie se va putea circula cu trenul de la Bucureşti la Predeal pe o durată de doar două ore, lucrările urmând să se finalizeze, în sfârşit, este adevărat cu un an întârziere. Este un bun exemplu acest contract pentru că am reuşit să salvăm finanţarea, acordată prin programul ISPA însă este un exemplu prost cu privire la modul în care s-au executat lucrările din 2007 până în prezent”, a spus Anca Boagiu.

Ministrul a precizat că întârzierile se datorează faptului că tronsonul de 48 km între Câmpina şi Predeal au fost împărţite în cinci loturi, neexistând un şef de proiect. Ministrul a precizat însă că cele mai mari întârzieri au fost înregistrate pe lotul unde a lucrat firma austriacă PORR, motiv pentru care aceasta a şi fost amendată cu 24 milioane euro.

Lucrările în valoare de 312 milioane euro pe acest tronson sunt finanţate din fondul ISPA de preaderare şi au fost începute în 2007. Lucrările de reabilitare vor asigura o viteză de 100 km/h între Câmpina şi Comarnic şi de 80 km între Comarnic şi Predeal. În prezent, lucrările sunt finalizate în proporţie de 80% la linie şi 95% la poduri.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.