Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, la Bistriţa, că alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin „va înlătura jocul politic” care se face, de obicei, pentru desemnarea edilului din al doilea tur de scrutin, astfel acordându-se electoratului „prima şansă”.
Ioan Oltean a subliniat că, prin această lege, se vor face economii de 120 milioane lei la bugetul de stat, iar statisticile arată că în 98% din cazuri primarii aleşi în al doilea tur de scrutin au obţinut cele mai multe voturi şi în primul tur.
„Argumente că ar fi nedreptăţiţi unii sau alţii sau că participarea la vot ar fi împiedicată sau că actul democratic ar fi afectat sunt aserţiuni care nu-şi găsesc sub nicio formă susţinerea. De aceea noi credem că actul în sine va duce la creşterea responsabilităţii electoratului şi la mobilizarea acestuia în campania electorală, va duce la creşterea responsabilizării primarului, a candidaţilor şi, evident, la înlăturarea jocului politic în desemnarea unui primar şi de a acorda prima şansă electoratului. Ştim cu toţii că turul al doilea înseamnă un aranjament politic, în cea mai mare parte, între forţele politice ale localităţii respective”, a spus Oltean.
Ioan Oltean a calificat adoptarea acestei legi drept „o victorie a PDL incontestabilă” şi speră ca şi în cazul alegerilor parlamentare să fie desemnaţi câştigători cei care ies pe primul loc în colegiile uninominale, „pentru a înlătura ca în Parlamentul României să ajungă deputaţi şi senatori, oameni cu câte 2.000-3.000 de voturi, şi alţii cu câte 30-40.000 de voturi să rămână în afară, punând în valoare în felul acesta votul cetăţeanului, reprezentativitatea şi nu hazardul sistemului de împărţire a mandatelor”.
AGERPRES.ro