Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, participă marţi, la Strasbourg, la reuniunea extraordinară a miniştrilor Agriculturii din Uniunea Europeană consacrată analizării mijloacelor de acordare a compensaţiilor financiare pentru producătorii de legume şi fructe din UE ale căror vânzări au scăzut drastic din cauza epidemiei produse de bacteria E.coli.
Acesta a anunţat că a solicitat comisarului european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, adoptarea unor măsuri excepţionale care să compenseze toţi producătorii afectaţi de criza de pe piaţa castraveţilor, nu numai organizaţiile de producători.
În cadrul întâlnirii, Comisia Europeană va propune măsuri concrete de compensare pentru acest sector, însă pentru moment executivul UE nu a putut estima valoarea la care se vor ridica compensaţiile.
Potrivit ministrului român al Agriculturii, ajutorul financiar comunitar pentru producătorii români de castraveţi, afectaţi de blocarea exporturilor din cauza epidemiei provocate de bacterie E.coli, pentru măsura de retragere de pe piaţă, va fi de circa 247.000 de euro, deşi pierderile estimate până la această dată se ridică la nouă milioane de euro.
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, organizează marţi dimineaţă o dezbatere cu privire la epidemia provocată de bacteria entero-hemoragică E.coli (ECEH), care a cauzat deja moartea a 24 de persoane, dintre care 23 în Germania.
AGERPRES.ro