MoldovaSuceava

Două tinere şoferiţe, de 18 şi 23 de ani, au ajuns la spital după ce au provocat accidente rutiere

Două tinere şoferiţe, de 18 şi 23 de ani, au ajuns la spital marţi dimineaţă după ce au provocat accidente rutiere.

Primul accident a avut loc în jurul orei 04.00. O tânără de 18 ani, din Șcheia, în timp ce conducea un autoturism pe str. Mihoveni din localitate, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, după cum au precizat poliţiştii, iar maşina a derapat şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Conducătoarea auto s-a prezentat la Postul de Poliţie Şcheia, unde evenimentul s-a soluționat ca tamponare, tânăra fiind sancționată contravențional.

Ulterior, întrucât acuza dureri, aceasta s-a prezentat la Urgenţele Spitalului Județean Suceava, unde în urma investigațiilor medicale i s-a stabilit diagnosticul: „contuzie toraco-abdominală”.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

În aceeaşi dimineaţă, la ora 07.10, o tânără de 24 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208 D, în afara localităţii Mitocaşi, comuna Mitocu Dragomirnei, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina a pătruns pe contrasens, după care s-a izbit de un mal de pământ de pe marginea din partea stânga a drumului, având în vedere sensul său de deplasare.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, care a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava, unde în urma consultaţiilor medicale i s-a stabilit diagnosticul: ”TCC prin accident rutier”.

Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2019-12-11/Doua-tinere-soferite-de-18-si-23-de-ani-au-ajuns-la-spital-dupa-ce-au-provocat-accidente-rutiere#ixzz67sVyqLSe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button