spot_imgspot_img
11.1 C
Vaslui
30-apr.-2024

Surpriză pentru inspectorii şcolari. Cum vor putea ocupa posturile de şefi

- Advertisement -

Noua metodologie de organizare şi de desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de conducere din inspectoratele şcolare prevede trei probe pentru concurenţi, dar şi cunoaşterea unei limbi străine

Viitorii inspectori generali de la Inspectoratele Şcolare şi adjuncţii acestora vor fi numiţi în funcţii în baza unui concurs care va avea trei probe: evaluarea CV-ului candidatului, rezolvarea unui test grilă pe calculator în maximum 50 de minute şi susţinerea unui test în faţa comisiei de concurs.    Aşa arată noua metodologie de organizare şi de desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector general, general-adjunct din inspectorate şi directori ale caselor corpului didactic, elaborată de Ministerul Educaţiei, care a fost publicată în Monitorul Oficial.   Astfel, pot depune dosarul de concurs candidaţii care sunt profesori de gradul I sau doctori în domeniu, au o vechime de minimum zece ani la catedră, în învăţământul preuniversitar, fac parte din corpul de experţi în educaţie, au recomandare de la instituţia şcolară şi nu au făcut poliţie politică şi nici nu au fost colaboratori al Securităţii.    Potrivit metodologiei, susţinerea probelor se va înregistra audio-video, iar la interviu pot participa, la cerere, în calitate de observatori, reprezentanţi ai părinţilor şi ai elevilor. Mandatul unui inspector ar urma să fie limitat la patru ani.    O poziţie ocupată prin concurs oferă prestigiu şi securitate Însăşi ideea de a organiza concurs pentru ocuparea posturilor este importantă şi foarte bună, este de părere prof.dr. Mircea Dumitru, fost ministru al Educaţiei. În timpul scurtului său mandat, acesta a organizat un concurs foarte greu pentru ocuparea funcţiei de director de şcoală, idee care a fost intens contestată, mai ales în interiorul sistemului. „Persoana care ocupă o poziţie într-un inspectorat sau într-o instituţie de învăţământ prin concurs se simte mult mai securizată. Are credinţa că va putea să lucreze şi va fi respectată, în primul rând, pentru competenţele pe care le are şi nu pentru alte împrejurări care ar fi putut să conducă la numirea sa pe acea funcţie”, argumentează prof.dr. Mircea Dumitru.

Citeste mai mult: adev.ro/q9w3u7

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.