Peste câteva ore, reuniţi în videoconferinţă într-un Summit extraordinar, şefii de state şi guverne din UE vor exprima o poziţie în termeni duri şi foarte precis exprimaţi, mergând până la invocarea unor sancţiuni extinse, în speranţa că asta va fi absolut suficient pentru ca Lukaşenko să plece de bună-voie, abandonând puterea şi pornind cu familia în Rusia, urmând astfel exemplul colegului şi prietenului său Ianukovici.
Este posibil să se întâmple asta din cauza nu atât din cauza presiunii internaţionale, cât datorită mişcărilor interne iniţial de dizidenţă, acum transformate într-o revoltă care cuprinde destul de multe sectoare ale societăţii şi care, în final, ar putea genera o mişcare de masă. Asta e cheia de securitate? După părerea mea, nu, căci Lukaşenko pariază în continuare pe sprijinul militar rus, fiind asigurat că, de cealaltă parte, cea diplomatică, există acum atâtea disensiuni grave pe piaţa internaţională, încât cu siguranţă, la cel mai înalt nivel, alături de Rusia, se va găsi oricând cineva foarte important care să-l susţină. Şi aici are dreptate, căci, ieri, în Consiliul de Securitate al ONU, în timpul unei discuţii cu uşile închise despre Yemen, s-a făcut o pauză pentru a fi discutată situaţia din Belarus la cererea SUA şi Estoniei, la punctul „şi alte probleme“. Orice dezvoltare ulterioară a fost tăiată scurt prin intervenţia Chinei, ţară cu statut de membru permanent al forumului, cu binecunoscutul şi definitivul drept de veto. Ambasadorul Zhan Jun, reprezentantul permanent al Chinei, a afirmat că „ceea ce se petrece în Belarus reprezintă exclusiv o problemă internă a acestei ţări şi nu reprezintă niciun fel de ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale sau regionale“. După asta, este clar că, cel puţin în lumina datelor actuale, orice încercare de a supune votului în Consiliul de Securitate o Rezoluţie de condamnare a acţiunilor lui Lukaşenko, inclusiv sancţiuni majore, ar fi sortită eşcului. Cât timp însă problemele din Belarus vor putea fi tratate drept „probleme interne“, chiar dacă evident nu despre asta este vorba? Depinde. Sunt câteva scenarii şi toate se leagă de trei elemente majore, toate logice prin prisma partidei de şah imaginată de mult timp de Putin şi consilierul său strategic Gherasimov şi continuată în mişcări din ce în ce mai ample, punându-şi acum potenţialii adversari în faţa unei dileme comune, adică nevoia de a găsi un răspuns la întrebarea: ştiţi care este linia roşie? Unde este plasată şi ce este gata să rişte fiecare? Dacă vă uitaţi cu atenţie, dificultatea extremă cu care se confruntă Occidentul este că, fapt de nepermis în logica militară, liderii politici (şi după aceea, la ordin, şi cei militari) s-au trezit antrenaţi într-o bătălie simultană pe mai multe fronturi, unele cu linii de intersecţie actuale, altele reînviind trecute ostilităţi şi formule diverse de alianţă. Azi, când trebuie să dea un un răspuns diplomatic de o duritate exemplară în cazul Belarus, liderii europeni trebuie să nu scape din mână nici relaţia cu ţara vecină, Ucraina, cu negocierea de pace în „formatul Normandia“ care aduce peste câteva zile la Berlin pe şefii negociatorilor politici din cele 4 ţări. Orice explozie în Belarus poate influenţa dramatic, la modul negativ, situaţia din Ucraina, a declarat ieri preşedintele Zelenski.
Citeste mai mult: adev.ro/qfb0ha
