spot_img
spot_img
20.3 C
Vaslui
21-mai-2025

Monica Iagăr se revoltă după gala lui Lucian Bute

- Advertisement -

Gala de box în care Lucian Bute şi-a apărat cu succes titlul mondial la box şi care a fost organizată în România cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi al Turismului naşte reacţii incredibile, la câteva zile după gongul de final al ultimului meci.

Monica Iagăr, fosta atletă care a adus medalii de aur pentru România, crede că şi oamenii care au adus medalii olimpice ţării noastre ar trebui premiaţi de ministerul condus de Elena Udrea după criteriul audienţei, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Bute.

„Propun ca şi Constantina Diţă să fie plătită pentru medalia de la Bejing cu o sumă rezultată din audienţa şi ratingul televiziunilor din ţără, sau, de ce nu, din lume. Aşa poate să fie retribuita egal cu meciul Bute. Antrenamentele şi pregătirea nu sunt măsurabile în audienţa TV. Voi răspunde punctual celor scrise după ce eu chiar am cerut public ca acea mare campioană să fie plătită la audienţă şi nu conform Legii 69/2000, care prevede retribuţiile pentru campioni mondiali, olimpici şi europeni. Poate chiar aş putea să vorbesc în numele tuturor celor care se antrenează în momentul acesta pentru Olimpiada de la Londra, sportivi şi antrenori care nu au condiţiile nici pe departe acelor cu care la Londra se vor întrece pentru noi. Aş vrea să punctez faptul că nu am nimic cu Lucian Bute, din contra, îl respect şi îi respect orele interminabile de antrenament. Ştiu cum e să îţi cânte imnul României, cunosc fiorii şi lacrimile de pe obraz, ştiu că atunci simţi cu adevărat că eşti român şi e normal.

Am plâns cu el la intonarea imnului şi cred că milioane de români au făcut la fel, dar, în acelaşi timp, mă pun şi în locul celor care sunt în pregătire departe de casa şi care nu au tot ce le este necesar pentru marea performanţă şi poate pe unii dintre ei chiar nu îi cunoaşte nimeni. În România s-au desfăşurat multe competiţii internaţionale, dar care nu au avut parte de o astfel de mediatizare. Pot să vă dau un exemplu, Cupa Mondială de Judo, şi voi încheia cu o cerere, tot publică.

Rog forurile care gestionează fondurile pentru promovarea frunzei să încheie contracte cu toţi sportivii care ne vor reprezenta la olimpiadă şi deja sunt sportivi cunoscuţi cum ar fi Alina Dumitru, Camelia Potec, fetele din barca de opt de la canotaj, Marian Oprea şi, de ce nu, şi Constantina Diţă, care este ambasador în unele ţări din lume, şi nu în România, ca să îi cunoască o ţară întreagă să îi promovam aşa cum se cuvine. La Londra ne vom mândri cu ei, aşa cum ne mândrim şi cu Lucian Bute, Viorel Simion etc.”, a scris Monica Iagăr pe blogul lui Cătălin Tolontan.

Monica Iagăr a câştigat medalii de aur la Campionatele Mondiale, dar şi la Europene, la proba de săritura în înălţime.

Lucian Bute l-a învins fără probleme, sâmbătă seara, pe Jean-Paul Mendy şi şi-a apărat pentru a opta oară consecutiv centura mondiala IBF, la categoria semimijlocie.

REALITATEA.net

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.