Sportivele române Alina Dumitru (cat. 48 kg) şi Andreea Chiţu (cat. 52 kg) au câştigat medaliile de bronz în concursul de judo din cadrul Jocurilor Mondiale Militare de la Rio de Janeiro, competiţie care se va încheia pe 24 iulie.
Alina Dumitru (cat. 48 kg), campioană olimpică la Beijing, în 2008, a câştigat prin waza ari primul meci, cu poloneza Kinga Kubicka, a fost învinsă apoi de Kim Sol Mi (Coreea de Nord), prin yuko, iar în al treilea meci a câştigat la Diana Ortiz (Venezuela), prin ippon. Medalia de aur a fost cucerită de Kim, argintul a revenit braziliencei Sarah Menezes, iar medaliile de aur au fost adjudecate de Alina Dumitru şi italianca Francesca Congia.
La cat. 52 kg, Andreea Chiţu a câştigat în sferturi, prin ippon, la luxemburgheza Marie Muller, în semifinale a fost întrecută de An Kum Ae (Coreea de Nord), prin ippon, dar a câştigat meciul pentru medalia de bronz, prin waza ari, în faţa chinezoaicei Luo Shanshan. An Kum Ae a câştigat medalia de aur, cea de argint a revenit reprezentantei Braziliei, Andress Fernandes, iar bronzul a fost adjudecat de Chiţu şi finlandeza Jaana Sundberg.
Cu cele două medalii de bronz, România ocupă locul 29 în ierarhia pe medalii, în care China ocupă prima poziţie, cu 22 de aur, 11 de argint şi 19 de bronz. România participă cu o delegaţie de 14 sportivi la Jocurile de la Rio.
AGERPRES.ro