
Plenul Parlamentului a adoptat, marţi, rectificarea bugetară pe 2020 cu amendamentul PSD referitor la creşterea cu 40% a punctului de pensie.
Au fost înregistrate 242 voturi ‘pentru’, 147 ‘împotrivă’ şi 11 abţineri.
Parlamentarii au decis, la propunerea PSD, abrogarea articolul potrivit căruia punctul de pensie se majora cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%.
PSD a reîmpărțit fondurile
Aleșii PSD au propus și votat o serie de amendamente prin care au reîmpărțit fondurile.
Astfel, proiectul rectificării bugetare mai prevede majorarea salariilor profesorilor din acest an și nu din 2021, așa cum vrea Guvernul.
Un alt amendament înaintat de PSD și votat în Parlament impune guvernanților să aloce 1,5 miliarde lei autorităților locale pentru achiziționarea materialelor necesare începerii anului școlar. Vorbim aici despre măști, mănuși, dezinfectanți și alte materiale necesare în pandemie.
Aleșii PSD mai cer Guvernului să aloce 400 milioane lei pentru programul Start up Nation, dar și 20 milioane lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului.
Prin noua lege, aleșii PSD cer 15 milioane lei pentru Spitalul din Sfântul Gheorghe și 5 milioane lei pentru cel din Târgu-Secuiesc, dar și majorarea bugetului Camerei Deputaților cu 5,6 milioane de lei.
Amenințările lui Cîțu
Florin Cîţu a amenințat marți că, dacă vor trece amendamentele PSD la proiectul de rectificare bugetară, atunci milioane de pensionari care au primit majorarea de 14% a punctului de pensie, dar și copiii şi adolescenţii care au primit alocaţiile mărite cu 20%, ar putea fi obligaţi să dea banii înapoi. …https://www.capital.ro/bomba-pensiilor-a-explodat-supriza-totala-pentru-5-milioane-de-romani-s-a-votat-chiar-acum.html