Datoriile pe care CFR le are la furnizorii de energie electrică vor fi plătite în totalitate în cursul acestui an, după care compania va fi liberă să achiziţioneze energie de pe piaţa liberă, a declarat, vineri, ministrul transporturilor şi infrastructurii, Anca Boagiu, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acesteia, CFR primeşte 130 milioane de lei pentru a plăti o parte din datoriile pe care le are la furnizorii de energie electrică şi urmează să ia un credit pentru a stinge toate aceste datorii, reducând, astfel şi arieratele.
„Le plătim în totalitate în cursul acestui an (datoriile – n.r). Apoi, CFR va fi liber să-şi achiziţioneze energie. Există o piaţă a energiei, o bursă a energiei de pe care poate să-şi cumpere energie”, a spus Anca Boagiu.
Ulterior, conform ministrului, se vor deschide negocieri cu furnizorii de energie electrică pentru a se discuta pe marginea penalităţilor, care reprezintă jumătate din datorii. Potrivit ministrului Boagiu, datoriile CFR la furnizorii de energie electrică se ridică la 1,983 miliarde de lei, din care 831 de milioane de lei reprezintă penalităţile.
„Vom intra în negocieri cu ei, pentru că avem de discutat pe penalităţi, în condiţiile în care acestea sunt jumătate din suma datorată. Este o situaţie inadmisibilă în ceea ce priveşte furnizorii de energie pentru calea ferată. Mie nu mi se pare normal să avem un astfel de nivel al penalităţilor. Aşa cum ne-am bătut să avem un final de contract normal cu Bechtel, aşa ne vom bate şi pentru Căile Ferate”, a spus şeful de la Transporturi.
În opinia sa, furnizorii de energie (CEZ, Enel, Electrica şi E.ON) nu doresc să rezilieze contractele cu CFR.
„Nu cred că doresc să rezilieze contractele. Pentru unii dintre aceşti furnizori este o mană cerească să ai un client captiv – CFR – şi pe care să-l taxezi cu sumele despre care am vorbit. Dacă se plâng, se plâng doar pentru imagine publică. Sunt foarte fericiţi să-i ţină captivi. Companii care au ieşit pe piaţa liberă au demonstrat că ai un cost la achiziţia de energie cam cu 30% mai mic în momentul în care îţi iei energie de pe piaţă. Deci, este greu de imaginat că unii dintre ei şi-ar dori eliberarea de sub această presiune a contractelor pe care le au cei de la CFR”, a adăugat ea.
Boagiu a subliniat că externalizarea achiziţiei şi furnizării energiei electrice va conduce la o reducere a costurilor cu energia de circa 30%, precizând că, de la producţia energiei şi până când aceasta este achiziţionată de CFR, pe tot lanţul, preţul aproape că se triplează.
„Sunt 3-4 companii către care CFR are datorii, dar două sunt foarte vocale. Câtă vreme costul de producţie al unui MWh este de 146 lei, iar ei îl vând CFR cu 476 lei, le recomand călduros unor companii ca întâi să-şi facă planurile de investiţii şi să înţeleagă că România nu este ţara nimănui. Altfel, să facă ce scrie în contractul lor de privatizare.
Şi nu mai vorbesc despre măsurile dubioase cu care au venit la noi în momentul în care am vrut să stingă datoriile pe energie. Spun doar atât astăzi şi, dacă vor continua, spun şi mai mult decât am spus astăzi şi nu le va conveni să audă ceea ce stă în spatele propunerilor făcute de unele dintre aceste companii care furnizează energie la calea ferată”, a spus ministrul Boagiu.
Ea a explicat că CFR a devenit client captiv şi nu ar fi ajuns în această situaţie dacă ar fi fost liberă să iasă pe piaţă şi, bineînţeles, dacă ar fi avut alocaţi anual de la buget banii necesari ca să-şi poată achiziţiona energia.
Preşedintele CEZ România, Jan Veskrn, a declarat joi că datoria totală a companiei CFR la CEZ România a ajuns la 274 milioane de lei la sfârşitul anului 2010, iar din cauza acestor datorii CEZ Vânzare este la un pas de lichidare.
AGERPRES.ro