ISTORIE… Marcarea acestei zile a fost decisã prin Rezolutia Adunãrii Generale a Organizatiei Natiunilor Unite, numãrul 60/7 din 1 ianuarie 2005. Violentele, crimele si atrocitãtile însotesc, din nefericire, istoria. Niciuna, însã, nu a egalat ceea ce s-a petrecut în fosta garnizoanã din Oswiecim (Polonia), transformatã de nazisti în lagãr de concentrare: exterminarea industrialã si cu metode stiintifice, de oameni, majoritatea covârsitoare fiind evrei. Fatã de celelalte lagãre create de regimul Hitler, Auschwitzul, cu cele patru uriase camere de gazare si crematoriile, a avut cea mai mare capacitate de exterminare si a înregistrat cele mai multe victime. Între victime s-au numãrat 1,5 milioane de copii, iar totalul lor (6 milioane) a reprezentat circa douã treimi din cele nouã milioane de evrei care trãiau anterior în Europa occidentalã.
Din anii 1960, genocidul ale cãrei victime au fost evrei europeni în Al Doilea Rãzboi Mondial s-a numit „Holocaust”, un cuvânt din limba greacã, ce se referã la „arderea” (kaustos) animalului adus ca ofrandã. Cuvântul a început sã fie folosit si pentru alte crime din istorie. Astãzi se preferã sã se foloseascã pentru a desemna genocidul ce a culminat la Auschwitz, cuvântul ebraic „shoah” ce înseamnã „catastrofã” si sugereazã mai bine singularitatea acestei tragedii. „Dacã grecii au inventat tragedia,, romanii epistola si Renasterea sonetul, generatia noastrã a inventat o nouã literaturã, aceea a mãrturiei. Toti am fost martori si toti simtim cã va trebui sã stãm mãrturie pentru viitor. Si aceasta a devenit o obsesie, singura si cea mai puternicã obsesie care a marcat toate vietile, toate visele, toatã munca acestor oameni. Chiar si cu un minut înainte sã moarã au crezut cã asta trebuie sã facã”(Elie Wiesel).Într-o lume care, de la Cain si Abel, „pionierii„ inconstienti ai primei crime din umanitate, a rãmas refractarã fatã de Unanimitatea Binelui, sã ne reamintim de cei cãzuti victime genocidului nazist din cel de-al Doilea Rãzboi Mondial :6 milioane de evrei au fost ucisi de cãtre regimul nazist, în timpul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial. În prezent, sapte state comemoreazã Holocaustul: Austria, Germania, Marea Britanie, Israelul, Italia, România si Statele Unite. Adicã 3,6 % din totalul membrilor ONU. Rusia, succesor legal al fostei URSS si membru permanent al Consiliului de Securitate, nu comemoreazã evenimentul. În Ziua Internationalã de Comemorare a Holocaustului se aduc omagii, se aprind lumânãri si au loc marsuri ale durerii în memoria victimelor.
Vasile Nussbaum, unul dintre supravietuitorii Holocaustului: „Nu mã condamnati„
Unul dintre supravietuitorii Holocaustului a fost si Vasile Nussbaum a cãrui familie a fost deportatã din Cluj la Auschwitz-Birkenau în mai 1944. Vasile Nussbaum avea 15 ani, iar fratele sãu 13 ani. Mama, tatãl si fratele mai mic au pierit în lagãrul de exterminare, el fiind singurul supravietuitor din familie, eliberat în primãvara anului 1945 de fortele americane din lagãrul de la Buchenwald.Vasile Nussbaum a povestit despre copilãria lui în familia burghezã în care se nãscuse, o copilãrie în care nu i-a lipsit nimic si pe care nu o poate cataloga nici fericitã, nici nefericitã, ci o copilãrie absolut normalã, copilãrie ce a fost întreruptã brusc la o vârstã încã fragedã de umilintele pe care a trebuit sã le îndure. Copil fiind, nu întelegea exact ce se întâmplã, în momentul în care atitudinea celor din jur s-a schimbat brusc iar pe usile restaurantelor si cinematografelor din Cluj era afisat un semn mare: „Jidanii si câinii nu intrã„. Începând cu 1940, evreilor li s-a interzis sã facã comert, sã profeseze ca medici sau ca avocati, sã se cãsãtoreascã cu români, sã frecventeze scolile publice. Între toate aceste umilinte, unicul loc unde s-a simtit liber a fost scoala, nici acasã, nici pe drum, ci la scoalã. Libertatea oferitã de Gimnaziul Evreiesc nu a durat foarte mult timp, scoala a reusit sã functioneze doar circa trei ani si jumãtate, dupã care în 1944 elevii si personalul acesteia au ajuns sã-si gãseascã apoape toti sfârsitul în lagãrele de exterminare. Familia Nussbaum, pãrintii împreunã cu cei doi copii: Vasile (15 ani) si Sanyi (13 ani), a fost deportatã în mai 1944. La despãrtirea de tatãl sãu, acesta i-a spus sã aibã grijã de fratele sãu mai mic, cât despre mama sa când a încercat sã o regãseascã i s-a arãtat sec, fumul negru al crematoriului. La circa sase luni, la una dintre selectiile fãcute de doctorul Mengele, fratele sãu a fost si el ales printre cei trimisi la exterminare, iar Vasile rememoreazã cum a încercat sã se aproprie de barãcile în care aveau de asteptat circa 3 zile cei selectati si cum din întâmplare a zãrit un supraveghetor cunoscut. Cum a încercat sã trateze cu acesta sã-i elibereze fratele mai mic si cum a fost refuzat, ca apoi sã fie rechemat. Cum supraveghetorul i-a spus cã singura modalitate ar fi dacã i-ar aduce un alt copil în schimbul fratelui sãu. Domnul Nussbaum ne roagã sã nu îl judecãm pentru ceea ce a urmat sã facã si-si aminteste cum la scurt timp a gãsit un bãiat care pentru o jumãtate de portie de pâine a fost de acord sã ducã un bilet supraveghetorului. Totusi, când copilul s-a îndepãrtat un pic, ceva l-a fãcut pe Vasile Nussbaum sã fugã dupã acesta, sã-l trânteascã la pâmânt si sã-i spunã cã nu mai trebuie sã meargã. De atunci a rãmas cu niste întrebãri fãrã rãspuns: „Ce s-ar fi întâmplat dacã la urmãtoarea selectie l-ar fi luat pe acesta sau dacã fratele meu era selectat dupã aceea din nou…dar dacã ar fi trãit si acum? Nu mã condamnati.” E ceva ce Vasile Nussbaum nu va sti niciodatã.
(Prof. Constantin Focsa)
